Nini Săpunaru: Nu sunt cercetat de DNA
Deputatul Nini Săpunaru, care a declarat săptămâna aceasta că președintele PNL l-a rugat să fie propunere liberalilor pentru portofoliul Transporturilor, precizează că cercetat de către DNA este administratorul firmei la care a avut acțiuni, și nu el.
”Pentru corecta informare precizez că nu mai am nicio legatură cu SC Europroiect SRL. Acţiunile pe care le deţineam la această societate comercială au fost cesionate în favoarea asociatului meu. Tot pentru corecta informare vă spun că, din anul 1997 de când am fost numit secretar de stat, şef al Direcţiei Generale a Vămilor, nu am mai fost implicat în activitatea de management a respectivei firme. Am renunţat şi la calitatea de acţionar la această firmă pentru a nu lăsa loc de interpretări sau pentru a nu se creea un conflict de interese, având în vedere posibila mea desemnarea în funcţia de Ministru al Transporturilor”, a transmis Săpunaru într-un comunicat de presă.
Explicațiile parlamentarului vin după ce presa a scris că o firmă la care până nu de mult Săpunaru avea aproape jumătate din acțiuni, este urmărită penal de către DNA pentru o serie de contracte încheiate de societatea comercială.
”Societatea la care eu am deţinut părţi sociale s-a specializat în proiectarea de drumuri şi poduri, iar lucrările sunt efectuate pentru statul român deoarece încă nu se fac proiecte de drum pentru sectorul privat. Trebuie subliniat că SC Europroiect SRL nu a avut niciodată contracte încredinţate direct de CNADR sau de către Ministerul Transporturilor. Informaţia apărută în presă, conform căreia, eu aş fi cercetat penal pentru activitatea desfăşurată în cadrul firmei Europroiect SRL este total neadevărată. Cercetarea desfăşurată de DNA vizează direct administratorul firmei şi nu pe mine, fiind vorba de o presupusă infracţiune săvârşită anul trecut”, a adăugat Nini Săpunaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News