Curtea Constituţională a decis, joi, că este neconstituţional textul din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 15, din 8 mai 2012, referitor la sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi acordate unităţilor administrativ teritoriale.
Curtea Constituţională (CC) a admis sesizarea Avocatului poporului referitoare la neconstituţionalitatea articolului V, alineatul 1, teza I, din OUG 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, scrie Mediafax.
Textul, la care face referire Curtea Constituțională ca fiind neconstituțional, este următorul: "Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2012 prin Hotãrârea Guvernului 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetarã la dispozia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanþarea unor proiecte cu finanţare externã nerambursabilă, neutilizate pânã la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost încasate".
În cadrul dezbaterilor s-a susţinut că textul încalcă articolul 120 din Constituţiei, care stipulează că administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
Mai mult, s-a arătat că emitentul actului administrativ nu îşi poate revoca propriul act pentru considerente de oportunitate, aceasta putându-se face doar pentru motive de nelegalitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor