Data publicării:
Nicușor Dan, întrebare după protestul eșuat al oamenilor Dianei Șoșoacă
Întrebat dacă este posibilă o prelungire a autorizaţiei, având în vedere rata scăzută de participare la protest, edilul general a replicat că 'nu se pune problema' şi că, mai degrabă, este posibil să se facă demersuri pentru a scurta perioada aprobată.
'Întrebarea este: poate reuşim o discuţie, luni, cu organizatorul fie să restrângă, fie să renunţe pentru zilele de luni şi marţi. (...) Mâine este o şedinţă ordinară a comisiei şi în timpul comisiei o să îi dăm un telefon (organizatorului, n.r.) şi o să vedem ce intenţionează', a spus primarul general, într-o declaraţie acordată presei.
Nicuşor Dan a precizat că, potrivit informaţiilor sale, nu există alte solicitări pentru proteste legate de nemulţumirile fermierilor şi transportatorilor. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că autorităţile locale au aprobat organizarea unui protest, duminică, luni şi marţi, în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor.
Amintim faptul că fermierii și transportatorii autentic și legitim revoltați resping orice politizare a protestelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News