Data publicării:
Niculescu (ANRE): În 2024 vom avea o creştere de tarife de distribuţie a energiei electrice sub rata inflaţiei
Tarifele pentru operatorii de distribuţie energie electrică vor creşte anul viitor cu doar 3,39%, sub rata prognozată a inflaţiei, iar pentru operatorul de transport cu 1,51%, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu.
'În şedinţa de ieri am aprobat tarifele reglementate pentru distribuţia de energie electrică aferente anului 2024. Au fost analizate foarte meticulos toate solicitărilor operatorilor de distribuţie. Am luat în considerare, conform metodologiei pe care o avem în vigoare, şi am ţinut cont de propunerile lor, în limitele metodologiei.
Tarifele, în medie, pot să vă spun că vom avea o creştere de tarife de distribuţie de doar 3,39%. Media este alcătuită din toate zonele de distribuţie şi pe toate nivelurile de tensiune. În medie, vom avea o creştere de 3,39%. Dacă o comparăm cu rata inflaţiei estimate de Comisia de Prognoză pentru anul 2024, de 4,6%, suntem sub această rată a inflaţiei', a spus Niculescu.
Potrivit exemplelor date de acesta, pe o anumită zonă de distribuţie majorarea tarifelor de distribuţie este în medie de 5,75%, iar pe altă zonă este o scădere de 1,41%, pe joasă tensiune. 'Aşa cum v-am spus, folosind o medie pe toate nivelurile de tensiune şi pe zonele de distribuţie, creşterea este de doar 3,39%, pentru operatorii de distribuţie şi de doar 1,51% pentru operatorul de transport', a punctat preşedintele ANRE.
Citește și - De ce în România cresc tarifele la energie, în timp ce în Europa scad. Prof. Ionuț Purica, expert în energie: Asta înseamnă manipularea pieței
După solicitarea lui Marcel Ciolacu de a verifica de ce la noi tarifele la energie cresc în timp în ce în toată Europa scad, ANRE, autoritatea care supraveghează piața, a venit cu o informare. Se desfășoară nu mai puțin de 171 de controale la furnizorii si traderii de energie. Nu s-au finalizat aceste controale încă și nici nu știm când vor fi gata, dar atenție la ce ne transmite totuși ANRE.
În cazul a patru acțiuni de control la furnizori și traderi "există indicii în legătură cu vânzări succesive a unor cantități de energie electrică, în scopul vădit de a crește prețul". Prof. Ionuț Purica, expert în energie a explicat ce înseamnă acest lucru.
Prof. Ionuț Purica, expert în energie: E o chestiune care ține de însăși funcționarea pieței
"În primul rând, lucrurile se petrec în cadrul ordonanței 27 din 2022. Ideea este următoarea, la articolul 16, alineatul 7.4 se prevede exact lucrul acesta legat de vânzări succesive cu scopul creșterii prețurilor, care sunt penalizate cu 5% din venitul companiilor care fac așa ceva. Ce înseamnă asta și cum poate să crească prețul prin vânzări succesive?
E o chestiune care ține de însăși funcționarea pieței. Piața găsește un echilibru de preț între cerere și ofertă. Energia întotdeauna are o cerere pe care nu poți să o neglijezi sau nu poți să o diminuezi imediat pe piață. În consecință, cine încearcă să crească prețurile vinde mai puțină energie, deci oferă, oferta e mai mică decât cererea și atunci automat prețul crește. Evident, cererea rămâne în continuare și se oferă din nou o cantitate succesivă de energie care nu acoperă dintr-o dată cererea, lucru care conduce la creșterea prețurilor, doar că asta înseamnă manipularea pieței într-un mod care este neconcordant cu modul corect de funcționare a cererii și ofertei pe piață", a declarat profesorul Ionuț Purica. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News