Data actualizării:
Data publicării:

Nicu Covaci, respins de UCMR. Horia Moculescu: Să își ceară scuze pentru ce a spus în '90

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Cultura
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Horia Moculescu a reacționat după ce Nicu Covaci a fost respins de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

"Uniunea Compozitorilor este o entitate privată, a elitei muzicii românești. Visul meu a fost, în 1973, să ajung să fac parte din Uniunea Compozitorilor. Când am intrat, am dat un examen de o duritate excesivă, eu neavând Conservatorul ca și pregătire. În clipa când am intrat, scrisesem "Salcia" etc., eram foarte blindat din punct de vedere muzical, și am susținut examenul că așa spune regulamentul acestui grup de elită.

Mai e ceva: eu sunt prieten cu Nicu Covaci. Am avut o discuție lungă, după anii ‘90, cu el, el fiind atunci în miezul unui scandal cu Sergiu Nicolaescu - nu-și primea drepturile de la Uniunea Compozitorilor (n.r. pentru coloana sonoră a filmului "Nemuritorii"). Dar nu are cum, că este un intermediar. Și, în cazul filmului, legea obligă cinematografia să îi trimită drepturile lui Covaci.

"Nicu a vorbit foarte urât la adresa Uniunii Compozitorilor"

Problema este că el era plecat din țară și se prevala de o dispoziție care interzicea recompense materiale celor care erau plecați din țară definitiv, ilegal. Și mie tot așa mi-au dispărut niște piese cântate de Corina Chiriac care era în SUA sau de Mihaela Mihai care era în Franța. Banii de dinainte au dispărut, s-au spulberat, așa cum s-au spulberat toate taxele plătite. S-au spulberat până în 1990, probabil cu intenție. Atunci, Nicu a vorbit foarte urât la adresa Uniunii Compozitorilor, ceva inadmisibil, îngrozitor și a creat un incident moral.

Noi vrem să fim un club de elită al muzicii românești. Ajutăm pe toată lumea, promovăm pe toată lumea, chiar și pe cei tineri. Nu așteptăm decât o retragere discretă din scandal și Nicu să își ceară scuze pentru ce a spus în ‘90. Uniunea nu are bani. În Uniunea Compozitorilor nu există plăți, deci noi nu puteam fi acuzați că nu am dat drepturile de autor. Drepturile au autor se dau în mod normal prin AAD – Asociația Drepturilor de Autor.

Vezi și: Carmen Aldea Vlad, textiera lui Fuego, admisă în UCMR, în timp ce Nicu Covaci a picat examenul

"Dânsul nu are ce să caute în Uniunea Compozitorilor"

Ceea ce spune domnul Ministru (n.r. ministrul Culturii, Lucian Romașcanu) este puțin în afară șinei morale și civilizate a societății. Dânsul nu are ce să caute în Uniunea Compozitorilor. Ca și Ministru al Culturii, trebuie să ne sprijine. Noi nu avem bani de nicăieri. Dânsul trebuie să ajute și acest segment al muzicii românești. Cei mai vehemenți împotriva intrării lui Nicu au fost simfoniștii. Un simfonist scrie aproximativ 3 ani și maximum ce poate încasa sunt 3.000 de lei. Acești oameni nu trăiesc pentru bani, ci pentru a da omenirii valori.

Avem niște valori în Uniunea Compozitorilor. Acești oameni s-au simițit lezați când vine cineva din afară și zice că suntem niște golani, hoți, o societate închisă. Nici gând! Nu cred că i-ar conveni lui Nicu să se publice lucrarea. Noi aveam nevoie de Nicu care reprezintă Phoenix. De asta aveam nevoie. Și, ca să intre, trebuia să fie în deplinătatea calităților muzicale și etice", a declarat Horia Moculescu, în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, scrie viva.ro.

Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, spune că va da în judecată Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel