Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a declarat, duminică seară la România TV, că președintele Traian Băsescu a refuzat să apeleze la sistemul medical românesc atunci când a avut nevoie de intervenţia chirurgicală pentru hernia de disc. Nefiind informat, conform procedurii, în privința problemei medicale a șefului statului, Nicolăescu a explicat că a fost nevoit să se "autosesizeze".
"Eu cred că domnul Băsescu n-a fost corect. Domnul Băsescu n-a apelat instituţional, atunci când a avut acea problemă de sănătate, la sistemul medical românesc. Conform legii, ar fi trebuit să-l sune pe ministrul Sănătăţii care trebuia imediat facă o comisie medicală care să se exprime. Domnul preşedinte a pus-o pe consiliera-purtător de cuvânt să vorbească cu un prieten, prietenul a vorbit cu alt prieten, s-a dus la alt prieten ca să rezolve. Peste şapte ore m-am autosesizat şi m-am dus singur peste preşedinte la Spitalul Elias unde era internat şi i-am spus: 'Domnule preşedinte, ceea ce faceţi nu e corect. Eu am convocat comisie medicală'. O comisie din trei medici într-o oră l-a văzut şi a decis: 'Domnule preşedinte, nu avem condiţiile acum să facem o intervenţie chirurgicală. Vă urcaţi în avion şi plecaţi la Viena!'. Toate lucrurile erau rezolvate. Aceasta e realitatea. Acesta e adevărul", a declarat Eugen Nicolăescu.
Acesta a adăugat că, în urma unui consult al președintelui Traian Băsescu, care a durat 45 de minute, medicii au tras concluzia că situaţia era gravă.
"Când au ieşit mi-au spus: 'Spuneţi-i domnului preşedinte că lucrurile sunt grave şi nu mai putem întârzia un minut'", a mai adăugat ministrul Nicolăescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană