Nicolae Robu, acţiune în stradă: Nu putem tolera la nesfârşit
Primarul Nicolae Robu a condus, luni seara, o echipă a Primăriei Timişoara care a început decablarea firelor aeriene ale operatorilor de servicii care nu respectat cerinţele municipalităţii de a le introduce în subteran, edilul fiind printre primii care au tăiat aceste cabluri.
Operaţiunea a fost programată în zona Podului Mihai Viteazul, la ora 20.00, din echipă făcând parte, alături de primar, directorul Direcţiei Edilitare, Culiţă Chiş, directorul Serviciului de Transport Public Timişoara, Nicu Bitea, şi consilierul acestuia, Petru Ehegartner. "Începem o campanie împotriva cablurilor aeriene din oraş, pe care le vom tăia, pur şi simplu. Firmele proprietare au fost notificate şi răsnotificate, dar niciodată nu s-au dovedit constructive, ci ne-au periclitat mai multe proiecte, fiind nevoiţi, tot aşa, să recurgem la 'ghilotină' pentru a ne putea încadra în termene", a declarat primarul Nicolae Robu.
Unii dintre operatorii proprietari ai cablurilor, auzind despre operaţiunea-fulger a edilului, au venit să-şi taie singuri firele suspendate, în timp ce mai mulţi abonaţi ai serviciilor de telefonie, televiziune sau internet prin cablu au rămas fără aceste servicii. "Îmi pare foarte rău pentru cetăţenii care vor rămâne fără aceste servicii, ei nu au nicio vină, sunt abonaţi la diverşi operatori care prestează aceste servicii. De vină sunt furnizorii care nu-şi respectă clienţii abonaţi şi nu au luat măsuri pentru a preveni această situaţie neplăcută. Nu putem tolera la nesfârşit ca oraşul să fie plin de cabluri aeriene", a explicat Nicolae Robu.
Edilul a mai subliniat că sub greutatea cablurilor mulţi stâlpi de electricitate au început deja să se încline, devenind adevărate pericole pentru cetăţeni.
Vezi şi: Mihai Fifor: Mesajul PSD e limpede. Nu ne vom abate niciun milimetru
Interdicție pentru pensionari. Ce mai pregătesc parlamentarii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News