Nicolae Mischie a fost încarcerat în arestul Poliției Gorj
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
mischie
mischie

Nicolae Mischie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a fost încarcerat luni noaptea, după ce a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare  pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Acesta susţine că decizia este o gravă eroare judiciară şi îşi va căuta dreptatea la CEDO.

Nicolae Mischie a așteptat să fie ridicat de polițiști chiar la parterul vilei renovate de cel care l-a denunţat în 2004 la Direcţia Naţională Anticorupţie. Rudele şi prietenii l-au vizitat pentru ultima oară, înainte de încarcerare.

 Nicolae Mischie a fost dus în arest de către poliţiştii gorjeni după ce Curtea Supremă l-a condamnat definitiv la închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, în perioada 1999-2002, Mischie i-ar fi promis unui om de afaceri că-l va ajuta să obţină contracte pe bani publici, în schimbul mai multor bunuri şi a unor lucrări de renovare în valoare de 450.000 de lei.

 Nicolae Mischie mai are, în prezent, o sentinţă definitivă şi irevocabilă, de un an de închisoare cu suspendare -pentru că a introdus în ţară o armă de vânătoare pe care nu a declarat-o la vamă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel