Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor și director al revistei România literară a discutat cu Ionuț Vulpescu în cadrul podcastului pe care fostul ministru al Culturii îl realizează pe platforma youtube. Ionuț Vulpescu i-a amintit profesorului Manolescu de momentul în care președintele Consiliului Județean Bihor a tăiat finanțarea revistei Familia, unde a debutat Mihai Eminescu, chiar înainte de aniversarea Poetului Național, din 15 ianuarie.

-Da... liberalii noștri, care nu sunt la primul accident de felul acesta, a replicat Nicolae Manolescu. E partidul cel mai anti-cultural. Îmi pare foarte rău!

I.V: O spune un liberal.

N.M: Cum veneau la putere, primele acțiuni pe care le aveau erau să desființeze o revistă, să facă probleme, în domeniul cultural. Niciodată n-am reușit să ne înțelegem cu ei. În anumite împrejurări, am fost fericit că a venit un PSD-ist la putere, în zona noastră culturală, că de obicei cu PSD-iștii ne înțelegem mai bine. Chiar și acum am avut probleme la Uniunea Scriitorilor, pe care liberalii, cât au fost în alianță cu USR-iștii nu le-au rezolvat. Am fost chiar eu (la PNL-n.red.), am stat de vorbă cu ministrul liberal, care a zis ”Da, da!”, dar nu s-a întâmplat nimic.

I.V: În cultură este mai bine să fii de stânga sau de dreapta? Adică e nevoie de intervenția statului în cultură sau e mai bine să lași, așa cum un alt ministru, tot liberal, credea că totul trebuie lăsat la mâna pieței care va regla totul?

N.M: Eu zic că trebuie să fii cultivat. Poți să fii și de dreapta, și de stânga. Aici nu ideologia e problema, ci relele acestea „îndătinate” – de la „datină” – care devin ca niște datini.

Singurul pronostic care a ieșit în politică: ”USR nu va avea viață lungă”

I.V: Regretați că ați făcut politică?

N.M: Nu, nu regret. Pentru că nu mi-am pierdut vremea. Am învățat o mulțime de lucruri. Am învățat, în primul rând, să încerc să cunosc oamenii. Până atunci, eu aveam treabă doar cu cărțile. (…)

De la titlul cărții lui Llosa (Peștele în apă-n.red.) mi-am pus și eu titlul pe memoriile mele politice, pe care le-am publicat în România literară, în fiecare număr câte un capitol. Eu am zis Peștele pe uscat, că așa m-am simțit în politică. Am învățat să lucrez cu oamenii. Nu știu dacă există o combinație ideală. Cred că nu există. Există epoci în care se poate realiza un armistițiu. Pace nu va fi niciodată între cele două. Nu se poate, pentru că oameni suntem. Nu suntem roboți. Nu există „cetatea ideală”, pe care o visau atâția încă din Antichitate și până în secolul al XIX-lea.

I.V: După cum e la fel de adevărat că un partid care câștigă alegerile își impune prim-ministrul.

N.M: Și asta este, cu riscul de rigoare, care la noi nu mai există demult. În momentul de față, se fac cele mai ciudate alianțe, pentru că nu există nici un fel de soluție. Dacă luăm Parlamentul așa cum e acum sau cum bănuim că va fi, după alegerile viitoare, conform cu sondajele sau după impresii, constatăm că fără alianță nu există majoritate. Oricum am lua-o, nu există majoritate. Indiferent că PSD se duce în sus, USR în jos, PNL tot în jos, iar AUR se duce și el în sus. N-avem nicio garanție. În primul rând, PSD nu va ajunge niciodată să facă majoritate singur, cel puțin pentru următorii doi ani. Iar cu AUR e exclus, că e un partid nefrecventabil. Poți să cochetezi cu ei, cum face Boc acum la Cluj – nu știu ce l-a apucat cu simpatia lui pentru Simion. E ceva la ardeleni. E un defect ardelenesc acolo, că tatăl meu fiind ardelean, cam știu cum stau lucrurile. Oricum ar fi, trebuie făcute niște alianțe. PNL s-a cam rupt în două. Nu vor fi două jumătăți, va fi una mai mare, una mai mică. Oricum voturile se risipesc. USR e în cădere liberă. Nu mi-a ieșit niciodată niciun pronostic la sport sau la fotbal. Dar am scris încă de mult că USR nu va avea viață lungă, după cum a fost gândit și după cum s-a comportat imediat ce a ajuns la putere.

PNȚ era de sânga. Coposu nu a fost om de stat

I.V: În anii ʼ90, ați scris o carte, Dreptul la normalitate. Discursul politic și realitatea. Cât de departe vi se pare discursul politic de realitate astăzi?

N.M: Mai departe ca niciodată. Și atunci era destul de departe. Discursul politic e condiționat de un anumit context, de anumiți factori. Or, factorii care condiționau discursul politic în anii ʼ90 erau majoritatea pozitivi. Cu toate neînțelegerile între dreapta și stânga, cu toate amânările, cu toate discuțiile de felul: „ocrotit” versus „garantat”, apropo de proprietate, factorii care influențau discursul politic erau pozitivi. Dacă în momentul acela Partidul Național Liberal ar fi avut lideri pe măsură, acela era momentul în care România putea fi pusă, cu adevărat, pe drumul cel drept. Toată „schimbarea la față a României”, începând de la pașoptiști încoace, de la generația Junimii, tot ce s-a făcut în materie de modernizarea României, a fost făcut de liberali. Or, liberalii, după 1990, au pierdut partida. Au dispărut din Parlament, s-au certat între ei, s-au înlocuit unii pe alții, s-au făcut grupuri de reformă – Valeriu Stoica vs. Câmpeanu.

I.V: Nici azi nu par a se simți foarte bine.

N.M: Azi cu atât mai puțin. La un moment dat, le-am spus lucrurile astea la o întâlnire care avea loc când sărbătorea nu știu câți ani de la înființarea partidului. Și le-am spus: „Atenție! Pentru că tot ce s-a făcut în materie de reformă a fost liberal, în sensul modernizării.” Desprinderea României de feudalismul acela tardiv s-a făcut prin măsuri liberale. După al Doilea Război Mondial, liberalii sunt cei care au continuat opera lui Carol I, nu țărăniștii. Țărăniștii, în ʼ38, au făcut alianță electorală cu Zelea-Codreanu. Nu mai încape nicio discuție. Era un partid de stânga. Stere, care reprezenta aripa basarabeană a partidului, era cu luptele de clasă. Adică erau mult în urmă. După ʼ90, ăsta era rolul Partidului Național Liberal, pe care, din păcate, nu l-a putut juca până la capăt. Și rezultatul a fost că, încet-încet, și-a pierdut busola. Asta e problema cu Partidul Național Liberal în momentul de față. Quintus era un om absolut respectabil și avea minte politică, dar nu era o mare personalitate. La PSDR-ul de pe vremea aceea erau personalități. Era domnul Iliescu, domnul Năstase etc. La țărăniști, sigur, o mare personalitate era Coposu. Dar, o spun a nu știu câta oară – m-au și certat unii dintre foștii PNȚCD-iști – Coposu nu era om de stat. Era un om politic interesat aproape exclusiv de Partidul Național Țărănesc, creștin-democrat mai târziu. O combinație ciudată!

I.V: Creștin-democrat, sintagmă pe care Ioan Alexandru a adus-o.

N.M: Ioan Alexandru care se pricepea la politică așa cum mă pricepeam și eu. Habar nu avea pe ce lume e el. Ce e aia „creștin-democrat” legat de un partid de stânga prin tradiție?!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News