Next Star, premieră 16 iunie. Dan Negru și jurații, luați peste picior de o fetiță
Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, are loc premiera celui de-al nouălea sezon al show-ului ''Next Star''. Prezentatorul Dan Negru și jurații Lidia Buble, Pepe și Dorian Popa sunt luați peste picior de o fetiță de 8 ani, pe nume Sara.
Este pentru prima dată când pe scena de la “Next Star” un copil va susține un număr de roast, având ca subiect jurații din fața sa, dar și prezentatorul show-ului, pe seama cărora va face glume spre amuzamentul publicului.
“Mi-e teamă de ce se va întâmpla”, spune Șerban Copoț, co-prezentator în actualul sezon al show-ului, înainte ca Sara să urce pe scenă.
“Nu mă așteptam la un roast, la “Next Star”,în viața mea!”, spune și Dorian Popa.
“Să vii într-un concurs în care depinzi de notele juriului și să iei juriul la rost în halul ăsta e o dovadă de curaj”, e de părere Pepe.
Curajoasa fetiță vine din comuna Alexandru cel Bun, din județul Neamț, și spune că este pasionată de teatru de mică, adică de la vârsta de patru ani.
Cum vor reacționa Lidia Buble, Pepe, Dorian Popa, dar și Dan Negru la glumele ironice pe care mica actriță le va face pe seama lor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, în prima ediție a celui de-al nouălea sezon al show-ului “Next Star”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News