Netanyahu spune că nu va accepta sancțiunile impuse de SUA unităților militare israeliene
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică că va lupta împotriva sancțiunilor impuse oricăror unități militare israeliene pentru presupuse încălcări ale dreptului internațional, după ce mai multe publicații au informat că Washingtonul plănuiește un astfel de pas, relatează Reuters.
Site-ul de știri Axios a raportat sâmbătă că Washingtonul intenționează să impună sancțiuni batalionului israelian Netzah Yehuda, care a operat în Cisiordania ocupată, deși armata israeliană a declarat că nu i-au fost comunicate astfel de măsuri.
Vineri, Statele Unite au anunțat o serie de sancțiuni legate de coloniștii israelieni din Cisiordania, cel mai recent semn al nemulțumirii SUA față de politicile lui Netanyahu, al cărui guvern de coaliție se bazează pe partidele coloniștilor, scrie Reuters.
„Dacă cineva crede că poate impune sancțiuni unei unități a IDF (Forțele de Apărare Israelului) - o voi respinge cu toată puterea mea”, a spus Netanyahu într-un comunicat.
În ce ar putea consta sancțiunile SUA
Ministrul israelian al cabinetului de război Benny Gantz, un fost șef al forțelor armate centrist, a declarat că a vorbit cu Anthony Blinken și i-a cerut să reconsidere problema.
Gantz a spus că astfel de sancțiuni ar reprezenta o greșeală, deoarece ar dăuna legitimității Israelului în timpul unui război și că sunt nejustificate, deoarece Israelul are un sistem de justiție independent și o armată care respectă dreptul internațional.
Departamentul de Stat a refuzat să dea alte detalii, făcând referire la cele declarate deja vineri de secretarul de stat al SUA Antony Blinken.
Blinken a spus vineri că analizează acuzațiile conform cărora Israelul a încălcat un set de legi, iar astfel ar suspenda acordarea de asistență militară persoanelor sau unităților forțelor de securitate care comit încălcări grave ale drepturilor omului.
La începutul acestei săptămâni, organizația de știri de investigație Pro Publica a raportat că un grup special al Departamentului de Stat, cunoscut sub numele de Israel Leahy Vetting Forum, a recomandat luni ca mai multe unități militare și de poliție israeliene să nu mai poată fi eligibile pentru ajutor american, după acuzații de încălcare a drepturilor omului. .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News