Data publicării:
Nereguli grave la Floreasca, dezvăluite de ministrul Sănătății. Ce s-a descoperit după incidentul dramatic
Mai multe probleme au fost descoperite după ce pacienta de la Spitalul Floreasca a ars pe masa de operație.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a făcut declarații de presă după concluziile anchetei privind pacienta care a ars pe masa de operație a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca. Raportul a arătat mai multe nereguli atât în operație, cât și în unitatea spitalicească.
„Niciunul din medicii aflați în echipa operatorie nu se afla în serviciul de gardă. Deci, avem o pacientă care a sângerat și care s-a deteriorat pe parcursul nopții, s-a intervenit la 9 dimineața, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident și apoi cu un medic specialist veniți de acasă, în loc să intervină echipa de medici primari care erau de gardă în spital", a declarat Victor Costache, într-o conferință de presă.
Accidentul, menționat doar într-o anexă
Momentul în care pacienta de la Spitalul Floreasca a ars a fost precizat într-o anexă, nu în documentul oficial al operației.
„Ajungem la documentele operatorii. În protocolul operator, acest accident combustional apare separat, într-o anexă. Apare într-o anexă și ne întrebăm de ce acest accident deosebit de grav nu a fost menționat de la început", a adăugat Costache.
Medicul rezident trebuia supravegheat
„De asemenea, nu în ultimul rând, după cum bine știți, rezidenții, atunci când intervin într-un timp operator trebuie să fie sub directa și stricta supraveghere a îndrumătorului sau responsabilului de rezident, lucru care nu s-a întâmplat în acest caz", a mai spus ministrul.
Ministrul Sănătății a precizat și că se investighează, în prezent, „tot ce înseamnă circuitul epidemiologic, tot ce înseamnă substanțe folosite, tot ce înseamnă circuitul pacientului, tot ce înseamnă intervenția în echipa operatorie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News