Data actualizării:
Data publicării:

Nelu Tătaru, DECIZIE pentru COVID-19. Extinderea testărilor

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit despre noul bilanț de infectare cu COVID-19, despre testarea celor instituționalizați, dar și despre extinderea și testarea celor ce au rezultate negative la gripă.

În ciuda faptului că astăzi au fost raportate două decese provocate de COVID-19, în România, Nelu Tătaru a anunțat că România se află în același scenariu. 

"Avem și acum 14 pacienți în terapie intensivă din care 3 în situație gravă. Suntem într-un registru în care, ca medie de vârstă sunt 45 de ani, cazuri medii, ușoare, se negativeaza repede. Cei mai mulți asimptomatici. În ceea ce privește transmiterea intercomunitară am avut și la Gerota și la Hunedoara. Important e că aceste focare să rămână mici și să-i putem depista rapid", a declarat Nelu Tataru, în direct la Realitatea Plus. 

Se dorește extinderea testărilor

"Am extins aceste testări prin grupul de lucru, iar în următoarea perioada intenționăm să-i testăm pe toți cei instituționalizați, dar mai ales cei care au rezultat negativ la testul pentru gripă. 400 de pacienți sunt internați și testați zilnic. Personalul medical din prima linie e testat, avem în creștere un număr de cadre medicale care au fost în contact cu persoane bolnave.

Spitalele au primit echipamente, în fiecare zi realimentăm stocurile. Spitalele ne raportează de 2 ori pe zi. Urmează că să putem alimenta suplimentar spitalele. Toate cadrele medicale au înțeles că simulările cu echipamente trebuie să lase locul cazurilor reale, un training foarte bine făcut despre ce facem cu aceste echipamente", a completat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel