”La un moment dat, a fost o discuție pe care mie nu îmi îngăduie familia să o fac publică în totalitate, dar care poate fi probată. A fost o discuţie în biroul managerului legată de prezenţa acestui virus, în continuare, în corpul lui nea Nelu sau nu. El era deja de trei săptămâni intubat şi, după cum bine ştim, după 14 zile se iese din carantină. Cred că este o logică de bun-simţ. Dacă stăm în casă 14 zile şi putem ieşi, dacă murim, după trei săptămâni mai suntem sau nu mai suntem bolnavi? Este o întrebare de bun-simţ pe care a pus-o şi familia şi doctorii au stat cu ochii în pământ şi nu au ştiut ce să le răspundă. Acela a fost momentul în care am sugerat să se solicite această autopsie. Este dreptul fiecărui aparţinător să ştie şi să îşi poată înmormânta tatăl, fratele, sora, soţul, soţia, copilul aşa cum suntem obişnuiţi, fie că suntem creștin-ortodocși, catolici, mozaici, orice am fi.
"Familia nu îmi îngăduie să spun tot ceea ce ei ştiu. Sunt nişte lucruri foarte grave"
Această cerere pentru autopsie se depune la morga spitalului şi ajunge, pe mail, la un domn procuror care analizează şi aprobă sau nu. Cererea familiei a fost aprobată. Vineri seara, cadavrul este dus de la Floreasca la INML. De vineri seara, până luni dimineaţa, nu a existat absolut nicio informaţie. De fapt, până seara. Aseară, aflându-mă acasă la familia lui Nelu Ploieșteanu, printr-o coincidenţă, am sunat la cineva care este biolog la Institutul Naţional Cantacuzino şi, întâmplător, acea persoană îi lucrase proba lui nea Nelu Ploieșteanu. L-am întrebat "Îţi aminteşti de numele Ion Dumitrache?" - "Da, l-am avut astăzi în lucru" - "Este pozitiv?" - "Da". M-au anunţat acest lucru undeva în jurul orelor 20.00. Abia azi de dimineaţă, la 10.30, familia a fost anunţată că probele prelevate din plămânii lui Nelu Ploieșteanu sunt pozitive.
Şi mă întreb eu... Domnule, cât poţi să duci durerea asta? Cum să nu ţi-o strigi? Totuşi, cinci zile! Nu lucrăm? Nu avem voie să ne îmbolnăvim sâmbătă, duminică? Nu avem voie să murim pentru că este weekend? Şi, apoi, nu neapărat pentru faptul că Nelu Ploieșteanu era un om atât de cunoscut, dar, până la urmă, şi asta cred că este important. Mi se pare strigător la cer! Mie nu îmi îngăduie familia să spun tot ceea ce ei ştiu. Sunt nişte lucruri foarte grave", a spus Mara Bănică, în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.
"Care este diferenţa că îl atingi şi îl pui într-un sac sau că îl îmbraci în hainele lui?"
"Îi scriu şefei DSP Bucureşti întrebând: "Pot depune o cerere prin care să vă întreb dacă este interzis sau nu de lege să se facă o slujbă de înmormântare în curtea unei biserici? Răspunsul a fost: "Poţi depune această cerere. Răspunsul va fi "Nu". Nu există în lege. Familia nu vrea să încalce legea, dar din moment ce în lege nu este stipulat... Care este diferenţa că fac slujba în curtea unei biserici sau în curtea unui cimitir?", a mai spus Mara Bănică.
"Astăzi, s-a făcut recunoaşterea. Un membru al familiei merge şi recunoaşte cadavrul. Când au spus că vor să îl îmbrace, li s-a zis că nu se poate. Domnule, legiştii de acolo, brancardierii, cei care manipulează aceste cadavre, îmbrăcaţi în combinezoane, îl ating oricum. Care este diferenţa că îl atingi şi îl pui într-un sac sau că îl îmbraci în hainele lui? Nu e vina lor, dar eu aş întreba care este diferenţa asta pe cei care impun aceste lucruri", a spus vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”