Ultimele cifre arată un dezastru în ceea ce înseamnă impactul COVID-19 în România. Peste 2000 de noi persoane infectate, sute de bolnavi de COVID-19 la terapie intensivă, circa 600 de școli închise ca urmare a ultimelor infectări și probabil sute de oameni care au luat virusul odată cu campania electorală și procesul electoral. Din păcate, soluții zero. Tabletele tot nu au ajuns, testarea de masă tot nu se realizează, testarea la aeroport nu există, măștile distribuite sunt puține sau neconforme, sistemele speciale cumpărate pentru ATI nu au mai ajuns, un premier, Ludovic Orban, care ne informează că Raluca Turcan se ocupă de subiect, și un președinte care refuză să admită eșecul guvernării și faptul că noul executiv nu respectă recomandările europene.
Interesant este că ni se tot cere să rămânem liniștiți. În ciuda situației cu care ne confruntăm, aflăm însă că alegerile sunt mai importante pentru dreapta decât sănătatea românilor pentru că știu că în actualul context, persoanele vulnerabile, care au nevoie de protecție și care de regulă votează stânga, se vor prezenta în număr mic la vot. Un cinism fără margini.
De 7 luni ne tot spun că #TotulVaFiBine dar lucrurile merg tot mai rău. Divizați de un nou președinte mult prea jucător, alimentați în permanență cu ură de politicieni populiști sau de mișcări anti-sistem de tip vechi sau mai nou, România este lovită de o criză fără margini. Soluții există. Avem enorm de mult potențial în societatea românească, cu oameni extrem de bine pregătiți care dacă ar fi puși să lucreze împreună ar face lucruri extraordinare pentru România chiar dacă poate au viziuni politice diferite. În anii următori, țara noastră are nevoie de o altfel de atitudine. #RomâniaUnită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme