Negocieri de pace Rusia - Ucraina. Dorin Popescu: S-a deschis poarta către iad! Vor fi ani de nesfârșite turbulențe și război hibrid
Dorin Popescu, președintele Asociației Casa Mării Negre, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre cum va arăta lumea după războiul din Ucraina.
Invitat la DC News, Dorin Popescu, analist de politică externă și președinte al Asociației Casa Mării Negre, a fost invitat la DC News, unde a vorbit despre negocierile de pace dintre Federația Rusă și Ucraina și despre modul în care va arăta viitoarea arhitectură de puterea între modelul civilizațional vestic și cel rus:
„S-a deschis poarta către iad! De acum încolo nu vom mai avea clipe liniștite multă vreme, indiferent de cum se va soluționa faza activă a conflictului. Ea va fi urmată de turbulențe, de provocări, de conflicte. Acordul de pace va stinge doar faza activă a războiului din Ucraina, dar va nemulțumi profund părțile. Credem că acordul de pace va fi obținut prin compromisuri reciproce, dar părțile vor avea nemulțumiri uriașe.
În al doilea rând, acordul de pace nu va prevedea sub nicio formă recunoașterea unor cedări teritoriale de către Ucraina, indiferent cum va arăta el. Cel mult părțile vor conveni asupra necesității organizării a unor referendumuri locale în Crimeea, în Donbas și sper să nu se convină și pe restul teritoriilor ocupate din nordul Mării Negre“, a spus Dorin Popescu.
Noi forme de război hibrid
„Fiecare parte va fi nemulțumită profund, iar acest lucru va fi urmat de o situație de beligeranță de facto, nu de jure, care va continua pe multe paliere nu doar în Ucraina, ci în tot acest areal, dar și între Federația Rusă și vest. Toată arhitectura antagonistă între modelul civilizațional al Occidentului și sabotarea acestui model de către Rusia va rămâne, iar Kremlinul va continua războiul împotriva modulului vestic, va continua agresiunea culturală, politică, diplomatică, economică, militară asupra sistemului de relații internaționale, asupra lumii civilizate, asupra modelului liberal și asupra ordinii globale.
Vom avea ani de nesfârșite turbulențe, un nou Război Rece mult mai perfid, mult mai dur, cu provocări mult mai insidioase, cu turbulențe directe, cu tensiuni geopolitice, cu conflicte locale și cu forme de război hibrid necunoscute în precedentul Război Rece. Vor fi tulburări pe termen lung și negocieri din ce în ce mai contondente pentru această Nouă Ordine Mondială care se construiește în aceste zile, cu o coeziune fantastică a comunității internaționale, cu 140 de state care condamnă Rusia, cu 13 state în Consiliul de Securitate al ONU care condamnă Federația Rusă, cu posibila privare a Rusiei de instrumente care ar putea să-i asigure supraviețuirea geopolitică la nivel global. Toate aceste lucruri se vor multiplica și se vor amplifica în anii următori“, a mai spus, la DC News, analistul de politică externă Dorin Popescu.
Flancul Estic în fața provocărilor Rusiei. Șansă uriașă pentru România: Putem fi o națiune lider
Dorin Popescu, analist de politică externă și președinte al Asociației Casa Mării Negre, a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru DC News, despre rolul regional al României în actualul context geopolitic.
„Speranța mea, îndreptățită de unele evenimente de dată recentă, dar nu numai, e că Occidentul îi atribuie României un rol important pe relația cu Republica Moldova. Comunitatea internațională subscrie angajamentelor Poloniei de a fi în prima linie a sprijinului față de Ucraina și Polonia va rămâne acolo, va fi vârful împins. România ar putea avea, conform evaluărilor mele, un rol de națiune-lider a comunității internaționale în relația cu Republica Moldova.
În această cheie văd și vizitele în planul relației bilaterale, din ce în ce mai dese, în această cheie văd și sprijinul maximal oferit de România pentru Republica Moldova, în această cheie văd și această inițiativă recentă numită Platforma de sprijin pentru Republica Moldova. Pe 5 aprilie va avea loc, la Berlin, o conferință internațională organizată de România, Germania și Franța, pentru Republica Moldova, cu mai multe paliere de discuții.
Eu cred că România este privită și tratată, la nivelul vestului, ca o națiune-lider care poate construi o arhitectură de solidaritate și sprijin pentru Republica Moldova, în oglindă cu rolul și atribuțiile Poloniei în relația cu Ucraina (...).“, a spus Dorin Popescu (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News