Data publicării:

Nea Mărin, impresionat de un cadou pe care l-a primit: Am fost încântat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Nea Mărin
Nea Mărin

Nea Mărin, cunoscut și îndrăgit pentru energia sa debordantă, a reușit în timpul filmărilor reality show-ului său să-și facă numeroși prieteni.

Unul dintre ei, un marinar, a ținut chiar să-i ofere un cadou inedit, de care s-a și bucurat foarte mult.

"Am primit o praștie de la un marinar. Am fost încântat, mi-am adus aminte de copilărie. Așa că am înlocuit nuiaua cu praștia", mărturisește nea Mărin.

Dacă entuziasmul lui nea Mărin în momentul în care a primit praștia a fost unul de proporții și chiar l-a întors înapoi în timp, pe vremea când el însuși era un copil și trăgea corcodușele cu praștia, nu același lucru se poate spune despre Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, cei care au avut cel mai mult de suferit de pe urma noii pasiuni a lui nea Mărin.

"Și-a decoperit o nouă pasiune: praștia și corcodușele. Iar corcodușele alea sunt înfiorătoare. Sunt vânăt peste tot. Dacă îmi dau tricoul jos zici că sunt o tablă de darts", mărturisește Liviu Vârciu.

Cum își va dezvolta nea Mărin pasiunea sa pentru praștie și ce spun Andrei și Liviu despre asta, telespectatorii vor afla în ultima ediție din acest sezon a reality show-ului "Poftiți la nea Mărin", difuzată luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel