Data publicării:

"Ne pregătim de valul PATRU încă de la finalul valului trei". Mihăilă, despre noi RESTRICȚII: Avem semne

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Ministrul Ioana Mihăilă a vorbit despre valul patru al pandemiei, provocat de varianta Delta.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că autoritățile sunt pregătite de valul patru reprezentat de tulpina Delta, încă de la finalul valului trei.

În plus, ministrul Sănătății a completat că numărul cazurilor cu această variantă e în creștere.

"Ne pregătim de valul patru încă de la finalul valului trei. Ce trebuie să fim conștienți e că și în țările în care au crescut cazurilor nu a crescut semnificativ. Chiar dacă au crescut cazurile, persoanele vaccinate nu au risc.

Tulpina Delta e la fel de contagioasă în orice țară. În acest momet numărul de infectări e în creștere. Există localități unde sunt mai multe cazuri de zece, dar există semne de răspândire comunitară. Ne așteptăm să crească numărul de cazuri și în România. Nu pot să spun că o să fie reluate restricțiile", a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, în direct la Digi24.

Ioana Mihăilă, despre vaccinarea obligatorie în România

Întrebată despre vaccinare și dacă se ia în calcul vaccinarea obligatorie la noi în țară, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă a răspuns că nu, dar a oferit mai multe explicații. 

"Nu aș spune chiar obligatoriu. Vaccinarea este opțională. Cred că e bine să rămână la latitudinea fiecăruia dintre noi dacă ne vaccinăm sau nu, dar cred că pentru anumite categorii profesionale, cum e spre exemplu personalul medical, e important să ne gândim și la persoanele cu care acest personal vine în contact, adică în general cu pacienți vulnerabili, cu boli cronice, cu o sumedenie de alte afecțiuni.

Și atunci e bine să fim responsabili. În general, atunci când alegem să ne vaccinăm. trebuie să înțelegem că e o responsabilitate față de sănătatea noastră, dar e o mare responsabilitate și pentru cei de lângă noi!

Atunci cred că e responsabil din partea personalului medical să nu-i pună în pericol pe cei cu care vine în contact.

Noi vom veni cu o propunere cel mai probabil, prin care personalul medical și medico-sanitar nevaccinat, să se testeze periodic, tocmai pentru a asigura securitatea pacienților. Dar acest lucru se va întâmpla doar dacă se depășesc anumite incidențe ale infecției cu COVID-19. Acum, pe cifrele acestea atât de joase, circulația virusului nu susține un astfel de scenariu (...) Costurile pentru teste nu vor fi suportate de sistemul public de sănătate. În principiu, costurile ar trebui să fie responsabilitatea persoanei care este nevaccinată", a declarat Ioana Mihăilă, în direct la Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel