Data publicării:
NATO critică China și Rusia că acționează împotriva ordinii mondiale
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a criticat China și Rusia pentru că acționează împotriva direcției mondiale.
Conform Agerpres, secretarul general a transmis la Conferinţa de Securitate de la Munchen: „Europa şi America de Nord trebuie să apere ordinea internaţională bazată pe reguli, care este pusă la încercare de puterile autoritare”. „China şi Rusia încearcă să rescrie regulile în beneficiul propriilor interese”, a continuat şeful Alianţei Nord-Atlantice, în cadrul acestei eveniment desfăşurat prin videoconferinţă.
Din aceste motive, NATO ar trebui să îşi aprofundeze relaţiile cu parteneri precum Australia şi Japonia şi să dezvolte altele noi peste tot în lume, potrivit lui Stoltenberg. „Numai printr-o acţiune concentrată îi putem încuraja pe alţii să joace după reguli”, a subliniat el. „Avansul Chinei este un subiect esenţial pentru comunitatea transatlantică, având consecinţe potenţiale asupra securităţii şi prosperităţii noastre şi a modului nostru de a trăi”, a mai avertizat Stoltenberg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News