Data publicării:

NATO a decis. Extinde ''aria de acţiune'' în spaţiul cosmic

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
NATO
NATO

NATO a decis să-şi extindă ''aria de acţiune'' și în spaţiul cosmic.

NATO îşi extinde aria de acţiune în spaţiul cosmic, care devine al cincilea domeniu operaţional, după sol, apă, aer şi mai recent ciberspaţiu, au indicat marţi surse citate de dpa.

"Spaţiul este esenţial pentru capacităţile de apărare şi descurajare ale Alianţei, pentru avertizarea timpurie şi navigaţie", a explicat marţi la Bruxelles secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înainte ca reprezentanţii celor 29 de aliaţi să-şi dea acordul asupra acestei extinderi.

Circa jumătate dintre cei 2000 de sateliţi de pe orbita terestră aparţin statelor membre ale NATO, a menţionat Stoltenberg.

Arme în spaţiu

El a dat asigurări că Alianţa "nu intenţionează să trimită arme în spaţiu" şi că noul pas va respecta legislaţia internaţională.

Ambasadoarea SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison, a atenţionat însă, tot marţi, că un atac asupra unui satelit aparţinând unui stat membru al Alianţei ar putea constitui "o provocare la care va trebui să se răspundă".

Articolul 5 al tratatului NATO prevede că un atac împotriva unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor aliaţilor, cu toate că a fost transpus în practică doar o dată, după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA, aminteşte dpa.

Or, cu toate că un atac asupra unui satelit nu ar echivala - susţine Hutchison - cu invadarea unei ţări, o incursiune împotriva unei reţele de comunicaţii poate duce la un conflict.

O problemă

"Cu siguranţă, va fi o problemă care trebuie analizată în viitor", a spus ambasadoarea americană, insistând totuşi că scopul includerii spaţiului cosmic între domeniile de operaţiuni ale NATO se limitează la descurajare şi apărare.

Decizia NATO vine în contextul în care în august preşedintele american Donald Trump a lansat Comandamentul spaţial al Statelor Unite, o nouă divizie în cadrul Departamentului american al apărării, în perspectiva înfiinţării unei forţe militare spaţiale, ca al şaselea corp al forţelor militare ale SUA.

Alianţa Nord-Atlantică a adoptat la finele lunii iunie a.c. prima sa politică spaţială în vederea coordonării eforturilor aliate de contracarare a provocărilor apărute în spaţiu, anunţându-se atunci că mai târziu în cursul anului NATO ar putea adăuga spaţiul pe lista sa de domenii operaţionale, alături de domeniile terestru, maritim, aerian şi de cel cibernetic, care a fost adăugat în 2016. Aceasta va permite Alianţei să aloce resurse suplimentare şi să trateze atacurile spaţiale similar celorlalte domenii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel