
NASA şi-a stabilit pentru 2033 sarcina de a aduce primele mostre de sol marţian pe care roverul Perseverance le colectează, o misiune complexă pentru care va trebui să trimită alţi roboţi, inclusiv două elicoptere noi, a informat miercuri agenţia spaţială americană.
În cadrul programului Mars Sample Return, robotul Earth Return Orbiter, de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), care participă şi ea la acest program, este de aşteptat să fie trimis pe planeta roşie în toamna lui 2027, a detaliat NASA într-o teleconferinţă.
În vara anului următor, Sample Retrieval Lander al NASA va face acelaşi lucru, încărcând mica rachetă Mars Ascent Vehicle, de aproximativ 3 metri înălţime, precum şi braţul robotizat al ESA, Sample Transfer Arm.
Sample Retrieval Lander va transporta şi două elicoptere mici capabile să preleveze...
Sample Retrieval Lander va transporta şi două elicoptere mici capabile să preleveze mostre plasate pe suprafaţa marţiană, care vor efectua lucrări de colectare timp de patru zile.
Ambele dispozitive au fost dezvoltate pe baza Ingenuity, elicopterul NASA care a efectuat douăzeci şi nouă de zboruri către Marte de anul trecut şi şi-a văzut viaţa utilă estimată depăşită cu mai bine de un an.
Noile elicoptere, care vor avea braţe robotizate şi roţi mici, se vor putea deplasa până la o rază de 700 de metri, deşi modulul de recuperare va fi amplasat pe o rază de 50 de metri, unde vor fi depuse tuburile de aproximativ 150 de grame cu probele.
După cum a subliniat administratorul asociat al NASA pentru Ştiinţă, Thomas Zurbuchen, în timpul unei teleconferinţe, performanţa remarcabilă a roverului Perseverance pe suprafaţa marţiană i-a determinat pe ingineri şi experţi să-l aleagă ca mijloc principal de transport a probelor către modulul Sample Retrieval Lander. În acest fel, vehiculul Sample Fetch al ESA, care urma să decoleze spre Marte la jumătatea acestui deceniu, nu va mai face parte din această misiune.
Zurbuchen a remarcat că aceste modificări "semnificative şi benefice" ale planului sunt atribuite direct succeselor înregistrate de Perseverance, echipa având încredere că va rămâne operaţional şi după 2030, precum şi "performanţei uimitoare" a elicopterului Ingenuity.
Directorul de Explorare Umană şi Robotică de la ESA, David Parker, a declarat în cadrul teleconferinţei că discuţiile pe care agenţia sa le are cu NASA în vederea trimiterii roverului ExoMars, numit acum Rosalind Franklin, pe Marte, sunt "excelente". Data lui de lansare ar putea fi definită în toamna anului viitor la o "întâlnire ministerială" europeană.
Perseverance a colectat unsprezece mostre de sol marţian şi una din atmosferă
De la sosirea sa pe 18 februarie 2021 la craterul Jezero, Perseverance a colectat unsprezece mostre de sol marţian şi una din atmosferă şi se aşteaptă ca până la treizeci de mostre să fie disponibile pentru transportul pe Pământ.
Parker a subliniat complexitatea acestei misiuni istorice, care pentru prima dată va plasa mostre de pe o altă planetă de pe Pământ, mostre care vor călători la bordul Earth Return Orbiter.
El a adăugat că Sample Transfer Arm va "muta robotizat" tuburi de mostre la bordul unui container înainte de lansarea sa de pe suprafaţa planetei roşii.
După cum s-a explicat, transportul de mostre de pe Marte le va permite oamenilor de ştiinţă din întreaga lume să le examineze cu instrumente sofisticate, care sunt prea mari şi complexe pentru a fi trimise pe Planeta Roşie, scrie Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Călin Donca, nou mesaj din spatele gratiilor / Răspuns pentru Dorian Popa / Ce se întâmplă cu banii celor care au investit în panouri / video
- ICCJ: Badea, Ciuvică, Gâdea primesc despăgubiri de la Camelia Bogdan. Fosta judecătoare cerea 100 de milioane de lei
- Liderul FPÖ îl compară pe Nehammer cu o cămilă. Care e motivul ironiei
- BANCUL ZILEI: Un primar, la încheierea conturilor cu viața...
- E bine să certăm copilul când greșește? Care sunt cuvintele magice pe care părintele ar trebui să le spună
- Lilith intră în Fecioară. Ce provocări aduce pentru zodii până în iunie 2024
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care vrea să facă dreptate pentru cei dragi. Daniela Simulescu: Nu încerca să rezolvi ceva ce nu ai rezolvat la tine / video
- Măsuri care vizează toți angajații MAI. Despescu: Test obligatoriu. Cine nu se supune... ne pare rău. Nu putem fi colegi / video
- Cea mai nouă șarlatanie. Dan Negru: Mândria și orgoliul au luat locul smereniei și cumsecădeniei
- Mircea Badea, reacție după incidentul lui George Simion cu bărbatul care-l întreba insistent „Cum este să fii rusofil?”