NASA a anunţat următoarea misiune pe Marte
În martie 2016, lansarea sondei de la NASA, InSight, a fost amânată din cauza unei erori. Nava trebuia să analizeze interiorul planetei Marte.
Însă NASA a declarat recent că lansarea misiunii va avea loc pe 5 mai 2018, urmând să ajungă pe Marte după aproape şapte luni, pe 26 noiembrie.
InSight este o sondă staţionară care va perfora suprafaţa lui Marte, la cinci metri adâncime, pentru a măsura temperatura planetei. Misiunea precedentă a fost amânată din cauza unei spărturi a vidului care a fost descoperită la unul dintre instrumentele sondei numit Seismic Experiment for Interior Structure, care trebuia să detecteze semnalele cutremurelor de pe Marte, ale impacturilor cu meteoriţii şi alte fenomene, precum furtunile de nisip şi alunecările de teren, scrie descopera.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News