Nadia Comăneci s-a declarat impresionată de evoluția Larisei Iordache la Campionatul European de gimnastică de la Mersin, dar și de evoluția junioarei Ana Bărbosu, în care vede un mare potențial.
"O mare bucurie, am rămas impresionată de revenirea Larisei. După trei ani fără competiţii este extrem de greu să revii la nivelul actual în lumea gimnasticii, iar ea, care a și avut această accidentare și trei operații, nici nu mi-am putut imagina că şi-ar fi putut reveni la acest nivel.
Este o platformă frumoasă, nu mă refer doar la Larisa, dar mă uit și la evoluția fetelor junioare. Sunt ani buni de zile de când nu am mai văzut așa junioare la noi în țară și cu mare potențial. Baza lor este foarte bună. Înțeleg că acolo de unde vin aceste fete este cineva care le învață gimnastică așa cum trebuie, abecedarul funcționează. Bineînțeles că aceste junioare vin și din sponsorizarea necesară și investiția pe care trebuie să o facem la nivel de sport. Nu se întâmplă nimic peste noapte. (...) Aceste junioare încă sunt cruduţe, dar au potenţial.
"Are potențial"
M-am uitat la exerciţiile ei (n.r. - Anei Bărbosu) şi are potenţial mare, pentru că în momentul de faţă baza gimnasticii sunt picioarele, din patru aparate, trei aparate sunt de picioare. Ea are acest potenţial să fie bună la individual compus şi are loc de a creşte în dificultate şi vreau să o felicit pentru felul cum a concurat şi pentru execuţia ei frumoasă și faptul că are dificultate la acrobatică şi ne arată şi această gimnastică artistică, pe care noi am admirat-o cu mulţi ani în urmă.", a declarat Nadia Comăneci pentru Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță