Muzeul Antipa rămâne închis
Muzeul Antipa rămâne închis după terminarea stării de urgență. Reprezentanții muzeului anunță că așteaptă normele de securitate biologică ce urmează să fie publicate.
„Mult a fost, puțin a rămas! Vă anunțăm că Muzeul Antipa NU se va deschide pentru public din data de 15 mai 2020. Personalul instituției va lucra însă ca muzeul, un loc extrem de vizitat, fermecător și dorit de public, să devină un mediu sigur pentru sănătatea noastră, angajați și vizitatori, deopotrivă!", este anunțul Muzeului Antipa.
Din grijă pentru sănătatea și siguranța vizitatorilor, muzeul așteaptă normele generale de securitate biologică ce urmează a fi publicate, implementarea lor și apoi se va redeschide.
„Vă vom comunica în timp real stadiul măsurilor pe care le implementăm și data la care vom putea deschide muzeul pentru public. Rămâneți aproape de noi în mediul online, vizitați-ne pe pagina de Facebook și contul de Instagram și ascultați sfaturile girafei de la Antipa!", potrivit reprezentanților muzeului citați de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News