Mutații coronavirus. Doina Azoicăi, președintele Societăţii Naţionale de Epidemiologie: Nu toate mutaţiile au un efect important asupra gazdei umane
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay
Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Naţionale de Epidemiologie, a explicat cum se produc mutațiile virusului și în ce constau, după ce tulpina britanică a coronavirusului a suferit 23 de mutații.

"Nu se poate spune că suntem într-o situaţie de panică"

"Trebuie precizat un aspect. Toate virusurile sunt codificate fie ADN, fie ARN. În cazul virusurilor ARN, ca în cazul virusului SARS-COV-2, schimbarea structurii virusului poate să fie mai rapidă decât la virusurile ADN. Însă, făcând comparaţie cu virusul gripal care are o rată mai mare de înregistrare a mutaţiilor, deocamdată, la virusul SARS-COV-2, nu se poate spune că suntem într-o situaţie în care să se creeze o adevărată panică.

Este un fenomen normal pentru că, de fiecare dată când intră în celulă, virusul creează o copie a genelor şi, dacă această copie nu este identică cu cea iniţială, se poate produce această mutaţie. Fenomenul este de aşteptat şi este cunoscut în lumea virusologiei. Sigur că aceste modificări care se produc şi pe care le considerăm ca o evoluţie naturală pot fi favorizate de transmiterea intensă a virusului", a explicat Doina Azoicăi, la Antena 3.

"Nu toate mutaţiile au un efect important asupra gazdei umane"

"De aceea, nu este potrivită atitudinea de a ne panica, ci trebuie să găsim contra măsuri în aşa fel încât virusul să nu aibă o circulație atât de intensă pentru ca fenomenul de mutaţie să fie mai frecvent întâlnit. Nu toate aceste copii sau aceste mutaţii care se produc sunt cu efect important asupra gazdei umane.

Sunt unele copii care produc mutaţii care nu îl fac mai patogen sau mai virulent pe acea tulpină. Însă sunt şi altele care modifică comportamentul acesta epidemiologic sau clinic al tulpinii, cum este situaţia tulpinii din Marea Britanie care, prin mutaţiile înregistrate, s-a constatat că este cu transmisibilitate mai mare, dar nu cu o patogenitate, nu induce o rată mai mare a cazurilor severe", a mai spus Doina Azoicăi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel