Murgeanu: A fost o mare prostie a Guvernului Boc închiderea unor spitale
Răzvan Murgeanu, candidat într-un colegiu din Vaslui din partea PDL, spune că a fost o mare prostie a Guvernului Boc, din care a făcut şi el parte, închiderea unor spitale fără ca "cei de la Bucureşti" să ştie realitatea din teritoriu.
"Închiderea unor spitale din ţară, cum este cel de la Negreşti (Vaslui), a fost o mare prostie, o mare eroare, pe care a făcut-o guvernul din care am făcut şi eu parte. De asta cred că cei de la Bucureşti ar trebui să vină mult mai des în teritoriu să vadă adevărata realitate", a declarat, într-o conferinţă de presă, Răzvan Murgeanu.
Referirea lui Răzvan Murgeanu la spitalele închise de Guvernul Boc a fost făcută în condiţiile în care una din unităţile spitaliceşti în cauză este în Colegiul de deputaţi nr. 3 Vaslui, unde fostul secretar al MDRT candidează pentru scrutinul din 9 decembrie.
Declarația lui Murgeanu pare tardivă. De ce nu a ieșit Murgeanu să protesteze în momentul de glorie al PDL, când partidul stat tăia în dreapta și în stânga, închidea spitale și școli, dar acest lucru este o altă poveste pe care Murgeanu ar trebui să o explice electoratului unde candidează.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News