Muntenegru a împrumutat un miliard de dolari de la chinezi pentru a realiza o autostradă. Lucrările au fost dirijate tot de o firmă din China.
Banii s-au terminat, iar acum muntenegrenii riscă să facă concesii.
„Trebuie să recunosc că este cea mai scumpă autostradă din Europa. În Serbia, un tronson asemănător, la o topografie similară, a costat 16 milioane de euro pe kilomreu. La noi e 26”, spune Zvdravko Krivokapic, premierul din Muntenegru.
China a aplicat aceeaşi schemă şi în Sri Lanka şi Djibouti.
Speranţa pentru Muntenergru este să obţină un împrumut de la Uniunea Europeană ca să poată da banii înapoi Chinei şi să poată continua lucrările. scrie Mediafax.
Aderarea Muntenegru la UE, susţinută de preşedintele PE
David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a pledat în favoarea aderării statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană, numind extinderea un 'proiect pozitiv pentru pace şi prosperitate', informează dpa.
'Extinderea poate aduce beneficii imense atât regiunii, cât şi Europei în ansamblu, ajutând la asigurarea unui continent stabil, prosper şi paşnic', a declarat duminică David Sassoli pentru grupul german Funke Mediengruppe.
Ritmul, a spus el, va depinde de îndeplinirea de către ţările din Balcanii de Vest a criteriilor de aderare. 'Reformele trebuie încă finalizate în fiecare din aceste ţări', dar 'Uniunea Europeană trebuie să îşi respecte promisiunile şi să recunoască progresele', a apreciat David Sassoli. UE are deja discuţii de aderare cu Muntenegru şi Serbia, în timp ce Albania şi Macedonia de Nord sunt candidaţi oficiali.
Bosnia-Herţegovina şi Kosovo au fost considerate până acum potenţiali candidaţi la negocieri. La sfârşitul anului trecut, Cehia şi Slovacia au blocat adoptarea unui text important privind progresele în procesul de extindere a Uniunii. Iar înainte, Bulgaria a respins începerea negocierilor de aderare la UE ale Macedoniei de Nord ca urmare a disputei generate de istoria comună.
Sofia refuză, de asemenea, să recunoască limba macedoneană ca entitate proprie, susţinând că este un dialect bulgar. Decizia blochează, de asemenea, începerea planificată a negocierilor de aderare ale Albaniei. Situaţia este considerată problematică deoarece statele balcanice sunt curtate de ţări precum Rusia, China şi Turcia, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Luptă acerbă pentru Primăria Capitalei. Rareș Bogdan: Acest candidat s-a născut speranță și a murit talent