Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este de părere că România nu pune în practică o măsură economică importantă, care ar asigura o creştere economică pe termen lung: politicile structurale, care plictisesc și obosesc.
"Uitaţi cine poate să creeze pe termen lung creştere economică - în primul rând politicile structurale, exact cele pe care nu le facem şi ne mai şi plictisim. Până şi noi la Banca Naţională... bai, iar o iau ăştia cu politica structurală, aoleu! Se plimbă aşa pe la ureche, iar politică structurală?! Iar vine Fondul şi ne zice faceţi politici structurale, iar vine Uniunea Europeană, faceţi politici structurale. Suntem plictisiţi toţi, suntem obosiţi, de fapt, de politici structurale şi de reforme structurale, suntem obosiţi. (...) Cine a făcut reformă structurală a avut creştere economică", a declarat Mugur Isărescu, potrivit Mediafax.
În Grecia salariul s-a dublat
Guvernatorul BNR a dat și exemple: "Germania a avut. Ştiţi că în Germania 20 de ani, într-adevăr au trebuit să plătească factura extraordinară a stimulării landurilor de est, dar 20 de ani nu a crescut salariul real şi acum se ceartă cu grecii. În schimb, de când a intrat în zona euro - să nu mă pârâţi, prietenii mei sunt greci, în Grecia salariul s-a dublat real. Care are dreptate? Sunt nemţii nişte teutoni? Or fi, dar uite! Faci reforme structurale, beneficiezi de creştere economică. Uitaţi ce pot să facă politicile structurale, cele care ne obosesc şi pe noi.".
Ce facem noi?
"Noi în cadrul Consiliului de Administraţie, când facem - apropo de comunicate - zic măi, nu mai treceţi aia cu reformele structurale, că am înnebunit populaţia, nu ne mai crede, iar o frecăm", a subliniat Mugur Isărescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general