MRU vrea reunirea Cabinetului demis, pentru ”proiecte restante”
O ședință a Guvernului este prevăzută a avea loc miercuri, la ora 15.00, sub conducerea premierului demis Mihai Răzvan Ungureanu, pentru a aproba proiectele de hotărâri restante care vor fi propuse de către miniştri, potrivit Mediafax, citând surse oficiale.
Surse guvernamentale au declarat, săptămâna trecută, agenţiei Mediafax că premierul Ungureanu a cerut miniştrilor, într-o reuniune organizată imediat după căderea Guvernului, să pregătească proiectele restante de hotărâri de guvern pe care Executivul demis le mai poate aproba până la instalarea unui nou Cabinet, anunţându-i că intenţionează să programeze miercuri o şedinţă de guvern.
Până la instalarea noului Cabinet, Guvernul Ungureanu nu mai poate adopta decât acte normative pentru administrarea problemelor curente, în condiţiile în care moţiunea de cenzură a fost adoptată.
Tot miercuri, la ora 17.00, premierul desemnat Victor Ponta a anunțat, marţi, că va avea loc o primă întâlnire cu membrii propuşi pentru a face parte din Cabinetul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News