Data publicării:

MRU: Antonescu, un instigator politic, care desființează ideea de unitatea națiunii

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Liderul Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marți seară, într-o intervenție telefonică la B1 Tv, că liberalul Crin Antonescu este ”un instigator politic care nu face altceva decât să desfiinţeze ideea de unitatea naţiunii”, în opinia căruia România este o ”colonie” și că ,,numai o minte îmbâcsită de ceauşismul cel mai negru” poate gândi aşa.

,,În ceea ce priveşte discursul domnului Antonescu şi am să mă refer cam la ansamblul exprimării publice de astăzi, daţi-mi voie să vă spun în modul cel mai ferm cu putinţă că domnul Antonescu doreşte – că nu îmi pot imagina astfel – să se transforme în factorul cel mai toxic al politicii româneşti. În opinia mea este un instigator politic care nu face altceva decât să desfiinţeze ideea de unitatea naţiunii. Ne împarte între şapte milioane de milioane de români buni – şi pun ghilimele – şi 11 milioane de români răi. Şapte milioane au votat cum a aşteptat USL-ul, 11 milioane au votat ,,nu” sau au boicotat referendumul”, a declarat fostul premier Ungureanu, care a arătat că ,,trăim de câteva săptămâni încoace pe seama acestei retorici inflamate şi complet neeuropeană, lipsită de cea mai mică umbră de civilitate”, citează NewsIn.

,,Imaginea României aşa cum şi-o doreşte domnul Antonescu, românii care i se supun în poziţie de drepţi şi românii care nu vor să i se supună şi care implicit nu au ce căuta în naţiunea română”, a mai spus Ungureanu.

Fostul premier a susţinut că, în opinia lui Antonescu, România este o ,,colonie”, precizând că numai ,,o minte îmbâcsită de ceauşismul cel mai negru” poate gândi aşa. ,,România în opinia domnului Antonescu este o colonie. Cum să fie România o colonie când este membru egal cu toţi ceilalţi membri din comunităţi de democraţii internaţionale, europene sau trans atlantice, UE şi NATO, comunităţi ale căror valori ne-am angajat să le respectăm prin tratatele noastre de aderare? Asta înseamnă pentru domnul Antonescu politica externă românească şi imaginea României în lume. Gândeşte numai o minte îmbâcsită de ceauşismul cel mai negru poate să gândească în felul acesta”, a punctat Mihai Răzvan Ungureanu.

,,Domnul Crin Antonescu, îmi pare rău să spun lucrul acesta se desprinde încet, încet de noi. Şi acest ,,noi” se scrie cu majusculă într-un autism politic încărcat de logoree retorică”, a completat preşedintele ICCD, precizând că ,,s-a bucurat” deoarece la conferinţa de presă susţinută de Crin Antonescu nu i-a văzut alături de liberal pe oameni precum Călin Popescu Tăriceanu sau Andrei Chiliman, semn că poate PNL se poate ,,însănătoşi”.

Mihai Răzvan Ungureanu l-a critica și pe premierul Victor Ponta, notând faptul că acesta preia ,,acelaşi tip de discurs” ca cel al lui Antonescu. ,,Eu observ că domnul prim ministru Victor Ponta în momentul în care domnul crin Antonescu tace pentru că trebuie să mai şi respire un pic şi să bea un pahar de apă ca să îşi pună gâtul la punct, preia acelaşi tip de discurs cu deosebirea că nu are îndemânarea de a pune predicatul după subiect aşa cum îl are domnul Antonescu. Domnul Ponta e blocat în câteva cuvinte”, a opinat fostul premier, care a susținut că Victor Ponta ”consideră că pentru a guverna o ţară înseamnă a discuta natura unui concubinaj politic. Se înşală amarnic dacă domnia sa crede că totul depinde de felul în care construieşte coabitarea. Coabitarea nu este o problemă de umor, coabitarea nu trece prin intestine şi nici prin glandă. Coabitarea este în primul rând necesară pentru binele unei ţări. (…) Dacă domnul Ponta consideră că nu poate coabita înseamnă că nu are minima creativitate politică de a înţelege că este în fruntea unui guvern, nu ca să îi fie domniei sale confortabil. Nu merge la guvern pentru că acolo trebuie să doarmă bine, merge la guvern pentru că de acolo se conduce o ţară (…)”, a comentat Mihai Răzvan Ungureanu.

,,Domnul Ponta însă are o mare problemă. Începând de foarte repede încolo va avea o enormă ecuaţie economică de rezolvat. Şi ceea ce îl aşteaptă pe domnul Ponta mi-e teamă că ne aşteaptă pe noi toţi. Preţul pe care îl vom plăti din buzunar pentru toată această aventură nesăbuită a politici proaste de Dâmboviţa”, a conchis fostul premier Mihai răzvan Ungureanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel