Mr. Bean, la 67 ani. Povestea lui Rowan Atkinson, actorul care şi-a transformat bâlbâiala în avantaj
Rowan Atkinson a împlinit 67 de ani.
Rowan Atkinson a împlinit, joi, vârsta de 67 de ani. Încă din copilărie, el suferea de bâlbâială, motiv pentru care evita să vorbească cu jurnaliştii, iar personajul Mr. Bean i-a căzut mănuşă. Rowan Atkinson nu a crezut vreodată că va ajunge actor de succes.
Era aşa de tăcut şi în viaţa privată încât se presupune că la prima întâlnire cu femeia care avea să îi devină parteneră mai târziu, Sunetra Sastry, nu a spus niciun cuvânt, ci doar i-a cerut să-i dea ketchup-ul. Cei doi s-au cunoscut la sfârşitul anilor 80 şi împreună au doi copii.
După 24 de căsnicie, a cerut divorţul, pentru că s-a îndrăgostit de actriţa Louise Ford, care i-a oferit o fetiţă, la vârsta de 64 de ani. S-a despărţit şi de aceasta, un pic mai târziu.
Încă din copilărie, actorul Rowan Atkinson a fost pasionat de maşini. Printre preferatele sale se numără Aston Martin, o Honda, un Audi şi chiar o maşină de curse de Formula 1.
Actorul nu a fost ferit nici de probleme medicale. A avut parte de accidente în 1999 şi în 2011. În 2001, aproape că s-a prăbuşit cu avionul personal, deşi nu se afla la manşă. A preluat controlul avionului, salvând vieţile tuturor pasagerilor, notează Mediafax. În copilărie, a fost înnebunit după personajul James Bond, iar în 1983 a avut ocazia să joace alături de Sean Connery.
A fost o persoană discretă cu viaţa sa personală, nu doar faţă de jurnalişti şi fanii curioşi, ci chiar şi faţă de prieteni.
Actorul are o relaţie bună cu familia regală britanică.
Personajul Mr. Bean l-a transformat într-o figură îndrăgită în întreaga lume, cu toate că reprezenta tipul de bărbat ciudat, egoist şi copilăros. Rowan a devenit cunoscut în spectacolul de comedie „Not The Nine O’Clock News‟, care i-a adus prestigiosul premiu „BAFTA pentru cea mai bună performanţă de divertisment” în anul 1981. A jucat, de asemenea, în mai multe alte filme de succes, precum şi în piese de teatru. A fost numit unul dintre cei mai amuzanţi 50 de actori din comedia britanică de publicaţia „The Observer‟ în 2007, şi unul dintre cei mai versatili actori şi interpreţi din lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News