'Din păcate în urmă cu câteva luni aţi suferit impactul a două cicloane, aţi văzut consecinţele catastrofei ecologice pe care o trăim', a reaminitit papa. La întâlnirea desfăşurată la palatul sporturilor din Maxaquenea au avut loc şi reprezentaţii de teatru, dans şi cântece ale tinerilor de diferite religii din această ţară în care creştinii reprezintă 48 %, din care 28 % sunt catolici şi 18 % musulmani. Întâlnirea a început cu mii de tineri reuniţi în incinta palatului sporturilor care şi-au împreunat mâinile şi au strigat timp de câteva minute 'reconciliere', o invitaţie adresată ţării care timp de 17 ani s-a confruntat cu un sângeros război civil şi unde a fost semnat recent un nou acord de pace. În discursul său pronunţat în portugheză, papa Francisc i-a sfătuit pe tineri să se ferească de două atitudini care ucid visurile şi speranţa: 'resemnarea şi anxietatea'.
'Sunt cei doi mari duşmani ai vieţii pentru că ne împing pe un drum aparent uşor, dar la capătul căruia ne aşteaptă înfrângerea, iar preţul ce trebuie plătit este mare', a subliniat el. Papa a dat două exemple în acest sens, fotbalistul Eusebio da Silva, 'pantera neagră' provenit dintr-o familie săracă şi orfan de tată şi atleta Maria Mutola; doar 'la a patra încercare această sportivă care aleargă 800 de metri a reuşit să câştige medalia de aur, la Olimpiada de la Sydney'. Suveranul pontif şi-a continuat joi agenda cu o reuniune cu reprezentanţii locali ai clerului în Catedrala Immaculata Concepcion şi o vizită privată la Casa Matteo 25, care îngrijeşte oameni şi copii nevoiaşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță