Motivarea condamnării lui Cristi Munteanu: Fotbalistul a fost nesincer
Motivarea judecătorilor în cazul condamnării fostului portar dinamovist, Cristi Munteanu, a fost aceea că fotbalistul a cunoscut situaţia maşinii furate pe care dorea să o achiziţioneze, a dat dovadă de perseverenţă infracţională şi a crezut că poate scăpa cu o pedeapsă cu suspendare, motiv pentru care a dat declaraţii mincinoase la instanţă.
Fostul mijlocaş dinamovist Andrei Mărgăritescu şi fostul portar al echipei de fotbal Dinamo Cristi Munteanu au fost condamnaţi, în 26 aprilie, de Tribunalul Bucureşti (TB) la pedepse de trei ani şi, respectiv, cinci ani de închisoare cu executare, iar fondatorul centrului medical Doris, Alexandru Magherescu, a primit şapte ani de închisoare cu executare în dosarul privind înşelăciuni cu maşini luate în leasing.
Judecătorul Tribunalului Bucureşti arată, în motivarea deciziei prin care l-a condamnat pe Cristi Munteanu, că acesta a negat în faţa instanţei infracţiunile puse pe seama sa, deşi în faţa procurorului a dat o declaraţie favorabilă anchetei, potrivit Mediafax.
"Declaraţia inculpatului în acord şi cu a celorlalţi inculpaţi este total nesinceră, urmând a fi înlăturată în totalitate, instanţa apreciind că declaraţia dată de către inculpat la 19 aprilie 2011 în faţa procurorului este cea în care inculpatul declara adevărul. Instanţa nu poate primi susţinerile inculpatului, în sensul că poliţiştii l-au ameninţat să declare, aspecte care nu corespund realităţii, altfel vor emite ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore şi formulează propunerea de arestare, în condiţiile în care acesta recunoaşte că a fost în prezenţa aceluiaşi apărător ales pe care l-a avut şi cu ocazia cercetării judecătoreşti şi este de neconceput şi nedovedit că un procuror ar avea curajul profesional să se prezinte în faţa unui judecător solicitând arestarea unui inculpat fără un minimum de indicii în accepţiunea art. 143 Cod procedură penală", arată magistratul în motivare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News