Data publicării:

Moţiunea USL "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", citită în Parlament

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
dobre
dobre

Moţiunea de cenzură "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", iniţiată de Opoziţie, este citită, luni, în plenul reunit al Parlamentului, de deputatul PNL Ciprian Dobre.

Din totalul de 460 de parlamentari, în sală au fost prezenţi 346 de deputaţi şi senatori, iar 114 sunt absenţi.

Parlamentarii Opoziţiei arată în textul moţiunii de cenzură că în doar două luni Guvernul a devenit o ameninţare la adresa românilor prin politicile pe care le susţine, motiv pentru care cer demiterea Cabinetului Ungureanu. "În loc să fie un guvern care schimbă direcţia greşită a cabinetelor Boc, actualul guvern a devenit un cabinet şantajat, captiv, care acţionează împotriva intereselor românilor. Din opoziţie, am atras atenţia, prin moţiuni simple şi de cenzură, asupra înrăutăţirii permanente a situaţiei sociale şi economice a ţării, de fiecare dată cu speranţa că cei care guvernează vor înceta politicile care sărăcesc românii, lovesc economia şi subminează instituţiile şi vor opri îmbogăţirea prin fraudă a clientelei politice", se afirmă în textul moţiunii.

Parlamentarii Opoziţiei spun că Guvernul a cedat şantajului unor grupuri de interese privatizând companii de stat şi acordând licenţe de exploatare pentru resurse importante fără dezbatere publică, fără transparenţă şi încălcând legea, că a cedat şantajului PDL alocând fonduri de la buget înainte de alegeri clientelei de partid şi a încălcat principiul autonomiei universitare în cazul UMF Târgu Mureş.

Moţiunea face referire la anumite privatizări "din care câştigă doar clientela politică", cum ar fi acordurile petroliere de concesiune către compania americană Chevron, pentru explorare dezvoltare-exploatare a gazelor de şist în Dobrogea. "De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de şist, în condiţiile în care nu existau studii şi nici cadrul legislativ specific care să reglementeze condiţiile tehnice de explorare-exploatare care să evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice", se întreabă semnatarii moţiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel