Data publicării:
Moțiune cenzură. Orban: Opoziția are majoritate. Azi s-a dovedit
Ludovic Orban (PNL) a declarat că s-a dovedit azi că Opoziția are majoritate în Parlament.
Declarația vine după ce Opoziția a reușit azi să amâne citarea moțiunii pentru mâine iar votul se va desfășura joia viitoare, nu sâmbătă cum se anunțase inițial.
„Lucrul cel mai important care s-a demonstrat azi e faptul că Opoziția are majoritate în Parlament. S-a demonstart că Guvernul Dăncilă e în minoritate în Parlament. S-a dovedit că în ciuda tuturor tertipurilor mizerabile puse la cale de creierile încinse din jurul Vioricăi Dăncilă, care sunt produsele lui Liviu Dragnea, împotriva legii, împotriva bunului simț, toate aceste tertipurile a fost zadarnice. PSD a trebuit să accepte faptul că Opoziția are majoritate în Parlament. Noi am prevăzut cu mare atenție acest pas procedural”, a declarat Ludovic Orban, în urmă cu puțin timp la Parlament.
"În afară de cele 237 de semnături pe care le-aţi văzut cu toţi, în ceea ce priveşte negocierile care au fost purtate de echipa PNL, pot să vă spun că în momentul de faţă mai contăm pe un număr de cel puţin şapte voturi, la care am constatat cu bucurie că s-au mai adăugat încă doi parlamentari care şi-au anunţat plecarea din PSD, care mai mult ca sigur că şi-au anunţat plecarea din PSD ca să voteze moţiunea de cenzură, şi nicidecum ca să voteze împotriva moţiunii", a mai spus Orban, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News