Data publicării:

Moody's amenință 87 de bănci: ratingurile datoriilor subordonate ar putea coborî

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
crash-chart
crash-chart

Compania de rating, cercetare și analiză de risc, Moody's, a făcut, marţi, un anunț în care se specifică că pentru a reflecta posibila retragere a sprijinului guvernamental, va lua în calcul coborârea ratingurilor datoriilor subordonate ale băncilor din 15 state europene, transmite Bloomberg.

Toate ratingurile subordonate, subordonate junior şi Tier 3 a 87 de bănci europene cu sediul central în ţări unde datoria subordonată presupune sprijin guvernamental au fost plasate sub evaluare pentru retrogradare, se spune într-un comunicat al agenţiei de rating.

Ratingul datoriilor subordonate ar putea fi redus cu două trepte, iar celelatle două tipuri de calificative cu un nivel.

Cele mai afectate de evaluările Moody's sunt instituţiile de credit din Spania, Italia, Austria şi Franţa. Guvernele din Europa se confruntă cu deteriorarea flexibilităţii financiare şi ar putea lua în calcul reducerea sprijinului acordat băncilor, notează agenţia de rating.

Aceasta a precizat că evaluarea va include BNP Paribas, Societe Generale, UniCredit, Banco Santander, Credit Suisse şi UBS.

Moody's a arătat luni că "escaladarea rapidă" a crizei datoriilor de stat ameninţă ratingurile tuturor statelor europene.

După comentariile agenției, moneda euro nu a înregistrat fluctuații semnificative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel