Moise Guran şi Constantin Trofin revin, de luni, la TVR 2
Postul de televiziune TVR 2 va oferi telespectatorilor reîntâlnirea cu doi prezentatori de marcă ai postului, Moise Guran și Constantin Trofin, începând de luni, 16 ianuarie.
Moise Guran revine, după o pauză de trei săptămâni, la TVR 2 cu programul „Ora de Business” începând de luni, 16 ianuarie, de la ora 20.25. La fel ca şi până acum, Moise va aduce telespectatorilor zilnic, de luni până vineri, în prime time şi în transmisiune directă, cele mai relevante ştiri şi analize economice ale zilei. „Ora de Business te ajută, dar nu te face mai deştept!” – motiv pentru care Moise Guran va continua să explice pe înţelesul tuturor telespectatorilor principalele mişcări şi decizii pe plan financiar care le afectează viaţa.
Tot luni, 16 ianuarie, de la 21.10, revine în forţă Constantin Trofin cu sezonul 3 al show-ului „La mustaţă”. Prima ediţie din acest an o are ca invitată pe actriţa Tania Popa, o prietenă a emisiunii care i-a mai vizitat pe Trofin şi pe cei „terori” şi în sezonul trecut. Săptămâna aceasta telespectatorii TVR 2 îi vor mai putea vedea în platoul emisiunii, printre alţi invitaţi, şi pe matinalii de la TVR 1, Luciana Giurea şi Cătălin Fartaeş, care vor veni miercuri în echipă extinsă „La mustaţă”. Noul sezon începe cu o provocare: lipsa unuia dintre „terori”, care îi pune pe gânduri pe ceilalţi doi. Aflaţi ce s-a întâmplat cu Valentin şi cum îl vor aduce înapoi Zory şi Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News