Mogulul cazinourilor, Steve Wynn, demisie după acuzații de comportament sexual inadecvat
Steve Wynn, unul dintre mogulii lumii cazinourilor, a demisionat marţi din funcţia de CEO al companiei Wynn Resorts, în urma a zeci de acuzaţii de comportament sexual inadecvat, informează DPA.
Într-o declaraţie a Wynn Resorts publicată de Bloomberg la sfârşitul zilei de marţi, miliardarul, în vârstă de 76 de ani, susţine că în ultimele săptămâni s-a aflat în centrul unei 'avalanşe de publicitate negativă'. 'După ce m-am gândit la mediul pe care această situaţie l-a creat - unul în care graba de a da un verdict se impune în faţa a orice altceva - inclusiv în faţa faptelor - am ajuns la concluzia că nu mai pot continua să fiu eficient în rolurile mele actuale', a explicat Wynn.
Retragerea sa vine în contextul în care mai multe foste angajate l-au acuzat că acesta le-a presat să întreţină relaţii sexuale cu el - acuzaţii pe care mogulul le-a respins însă în mod repetat. Potrivit Wall Street Journal, zeci de persoane intervievate de publicaţie l-au acuzat pe Wynn de comportament sexual inadecvat. La sfârşitul lunii trecute, acesta a demisionat din funcţia de deţinută în Comitetului Naţional Republican (Republican National Committee, RNC).
Miliardarul a declarat pentru Wall Street Journal că acuzaţiile au fost instigate de fosta sa soţie Elaine Wynn, cu care se află într-un proces de divorţ 'teribil şi urât'. Magnatul de 76 de ani este bine cunoscut în Las Vegas, Nevada, unde a construit unele dintre cele mai luxoase cazinouri din oraş. De asemenea, Wynn, pe care preşedintele Donald Trump l-a numit un 'mare prieten' în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, deţine două cazinouri în enclava chineză a jocurilor de noroc Macao.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News