"Operatorii au obligaţia să încheie cu autoritatea competentă un acord privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi să suporte cheltuielile convenite pentru dezvoltarea capacităţii de prevenţie şi/sau de răspuns în cazul accidentelor majore, monitorizarea factorilor de mediu, know-how, expertize, legislaţie şi studii de impact, transfer de tehnologie şi perfecţionare profesională, necesare realizării atribuţiilor acesteia în îndeplinirea funcţiilor sale", prevede proiectul adoptat de deputaţi.
Potrivit acestuia, sumele aferente cheltuielilor convenite se vor vira de către operatori eşalonat într-un cont distinct deschis de autoritatea competentă cu această destinaţie şi vor fi evidenţiate ca atare.
"Autoritatea competentă este instituţie publică finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Din veniturile proprii realizate se vor asigura cheltuieli curente şi de capital, constituirea de fonduri pentru acordarea de stimulente şi sporuri, precum şi cheltuieli pentru achiziţia de bunuri şi servicii care se efectuează pentru realizarea activităţii autorităţii competente în îndeplinirea funcţiilor sale", stipulează ordonanţa.
Ce prevede actul normativ
Actul normativ prevede că în 2017 finanţarea autorităţii competente se va realiza cu încadrarea în bugetul aprobat al Secretariatului
General al Guvernului prin Legea bugetului de stat pe acest an. În cadrul autorităţii competente funcţionează un consiliu de administraţie, format din cinci membri, numiţi pentru un mandat de 5 ani. Acest consiliu de administraţie este format dintr-un preşedinte, doi reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, un reprezentant al Ministerului Energiei şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.
"Membrii consiliului de administraţie sunt cetăţeni români cu domiciliul în România, cu o bună reputaţie, având studii superioare tehnice, economice sau juridice, cu o vechime de minim 10 ani în funcţii de conducere în instituţiile publice ori în companii din domeniul petrolului, energiei electrice sau al gazelor naturale", mai prevede acest proiect. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent