Modificări la regimul fiscal. Coaliţia de guvernare se întrunește pentru a stabili ce se întâmplă cu impozitul progresiv, taxa de solidaritate, dar şi deduceri pentru salariile mici
Autor: Andrei Itu | Publicat pe: 29 iun 2022, 07:46
WhatsApp
Modificări la regimul fiscal. Coaliţia de guvernare se va întruni pentru a stabili ce se întâmplă cu impozitul progresiv, taxa de solidaritate, dar şi deduceri pentru salariile mici / Sursa foto: Facebook Guvernul României
Modificări la regimul fiscal. Coaliţia de guvernare se va întruni pentru a stabili ce se întâmplă cu impozitul progresiv, taxa de solidaritate, dar şi deduceri pentru salariile mici / Sursa foto: Facebook Guvernul României
Coaliţia de guvernare se va întâlni miercuri pentru a stabili modificările ce vor fi aduse regimului fiscal. 

În timp ce social-democraţii propun, printre altele, introducerea impozitului progresiv, a unei taxei de solidaritate pe multinaţionale, dar şi deduceri pentru salariile mici, liberalii au dat asigurări că nu vor renunţa la cota unică şi nici nu vor susţine vreo formă de suprataxare pentru marile companii.

Marţi, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a insistat într-o postare pe Facebook că România nu mai poate continua cu un sistem fiscal învechit şi nedrept, care produce dezechilibre economice şi inechitate socială. El a argumentat că marea majoritate a statelor europene au renunţat de mulţi ani la cota unică.

Anterior, preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, afirmase că stabilitatea economică şi protejarea locurilor de muncă vor fi asigurată prin menţinerea cotei unice de impozitare.

Citește și - Cristian Băcanu (PNL): Mediul de afaceri a intrat în panică din cauza celor care ies şi vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitarea progresivă

Deputatul PNL Cristian Băcanu a transmis un mesaj ”pentru cei care ies şi vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitarea progresivă”. Acesta a subliniat faptul că în momentul în care s-a vorbit public despre eliminarea cotei unice, mediul de afaceri a intrat în panică. 

”În momentul în care am ieşit şi am vorbit de eliminarea cotei unice, întreg mediul de afaceri a intrat în panică. După ce a început războiul din Ucraina, sunt multe companii care se gândesc să îşi redirecţioneze investiţiile planificate în Ucraina şi Rusia către statele din Flancul estic, România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria, sau vor să îşi mute nişte investiţii din cele două ţări”, a declarat Cristian Băcanu.

”Auzeam nişte politicieni mai ales din partea stângă, de la PSD că în Franţa e 25% impozitul, sau în Germania. Nu suntem în competiţie cu Franţa şi Germania, ci cu Bulgaria, cu Polonia, cu Ungaria, sunt parteneri ai noştri în NATO şi UE, dar suntem în competiţie la atragerea investiţiilor. Cel mai rău acum este să ne jucăm de-a fiscalitatea. O să dorm bine la noapte ştiind că avem în continuare cotă unică şi că sunt nişte ajustări pe fiscalitate, nu modificări foarte mare, dar o să dorm cu un regret că am deschis nişte discuţii sterile, despre modificarea fiscalităţii şi că întreg mediul de afaceri a intrat în panică.”, a spus Băcanu.

”Începe o perioadă de reajustări în zona estului, în care investitorii vor pleca dinspre est şi vor veni către noi. Noi trebuie să fim cu ochii pe butelie pe aceste investiţii, să atragem aceşti investitori, să avem un mediu de afaceri care să se bucure de predictibilitate”, a declarat Cristian Băcanu, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV.

Băcanu a atras atenția celor ”care ies şi vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitarea progresivă”. Vezi știrea aici!

Citește și - Ședință PNL. Ciucă: Menținem cota unică și nu vom avea taxă de solidaritate - surse

În cadrul ședinței de luni de la PNL, s-a discutat, printre altele, despre evaluarea miniștrilor și prețul la carburant.

„Menținem cota unică și nu vom avea taxă de solidaritate”, a spus Nicolae Ciucă în ședința conducerii PNL, potrivit unor surse DCNews.

Conform unor surse DCNews, premierul Nicolae Ciucă a spus, luni, în ședința BPN, că Guvernul este „mobilizat” pentru a finaliza jaloanele și țintele PNRR până joi, 30 iunie. În cadrul ședinței PNL, s-a vorbit, la un moment dat, și despre evaluarea membrilor Cabinetului Ciucă, iar premierul ar fi spus că s-a decis „să finalizăm evaluarea”. Mai exact, până la finalul săptămânii în curs, să fie terminată evaluarea și „să mergem mai departe”.

Cu privire la prețul la carburant, un alt subiect abordat luni de liberali, Nicolae Ciucă, potrivit surselor citate, ar fi zis că nu se va face nimic care să pună în pericol stabilitatea țării. „A fost și problema carburantului. A trebuit să ne asumăm această decizie cu precauție. Nu vom face nimic care să pună în pericol stabilitatea țării. Această decizie a fost luată în baza unei analize. Trebuie să analizăm foarte bine comunicarea. Ne vom trezi în fața unui val de așteptări pe care nu-l vom putea satisface. Tot ce facem, facem ținând cont de realitatea resurselor”, ar fi zis premierul. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?