Moaştele Sfintei Parascheva au fost scoase din Catedrala Mitropolitană de la Iaşi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Moaştele Cuvioasei Parascheva au fost purtate marţi în procesiune pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane din Iaşi, după care au fost depuse pe amplasamentul special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Credincioşii au înfruntat frigul şi au asistat la slujba susţinută în curtea mitropolitană de un sobor de preoţi condus de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, transmite Agerpres.

Preoţii au purtat baldachinul cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în procesiune pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care a urmat oficierea, în curtea Catedralei mitropolitane, a slujbei de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, dar şi Sfânta Liturghie.

Potrivit tradiţiei, miercuri, moaştele vor fi purtate în procesiunea Calea sfinţilor, pe străzile din centrul Iaşiului, după care vor fi reaşezate în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Racla va rămâne aici până duminică seara, pentru ca astfel pelerinii sosiţi la Iaşi de hramul Sf. Cuvioase Parascheva să se poată închina la moaştele acesteia.

De mai bine de 60 de ani, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt scoase pe 14 octombrie din Catedrala Mitropolitană în curtea din faţă, într-un loc special amenajat, pentru ca pelerinii să se poată închina şi ruga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel