Miza ALDE la europarlamentare. Tăriceanu, decizie
Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a vorbit sâmbătă despre lista pentru alegerile europarlamentare.
Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că nu s-a luat decizia să candideze pe liste comune cu PSD, fiind argumente pro și contra. A spus însă ce țintă are ALDE: cinci mandate.
”Nu s-a luat o decizie, nici într-un sens, nici în celălalt. Probabil că săptămâna viitoare vom avea o discuţie pe acest subiect şi o să luăm probabil o decizie. Sunt foarte multe argumente care pledează şi în favoarea unei variante şi a celeilalte variante. Colegii mei, şi eu împărtăşesc această idee, doresc ca în alegeri să existe un partid care să reprezinte valorile şi principiile liberale şi ale liberalismului în România, pentru că acesta a fost şi scopul pentru care ALDE a fost înfiinţat după trecerea PNL la Partidul Popular European”, a afirmat liderul ALDE.
”Colegi cu pretenții”
În continuare, Călin Popescu Tăriceanu a subliniat: ”Alegerile ar fi un exerciţiu important, prin care să verificăm soliditatea organizaţiilor şi performanţele. Sunt foarte mulţi colegi care, în fine, pot să spun aşa, au pretenţii, dar trebuie să vedem dacă pretenţiile se bazează pe nişte realizări concrete, adică susţinerea electorală. Există şi alte considerente care nu sunt strict legate de ALDE. Eu am convingerea că la alegerile pentru Parlamentul European ceea ce s-a întâmplat în trecut se va întâmpla şi acum. Adică, dacă mergem pe o listă comună, suma rezultatelor noastre nu va fi mai bună decât dacă vom lua rezultatele însumate separat. Am avea şi o problemă de alcătuire a listelor. Dar sigur că astea toate pot să facă obiectul unor negocieri. Noi contăm pe cinci mandate. Pe o listă comună nu ştiu cum am putea să avem cinci candidaţi în zona eligibilă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News