Data publicării:

Mitropolia Olteniei, pe punctul de a evacua Colegiul "Elena Cuza"

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
colegiu
colegiu

Caz inedit în România, unde peste  700 de elevi ai Colegiului "Elena Cuza" din Craiova riscă să fie evacuați de către Mitropolia Olteniei în urma unui litigiu.

Mitropolia Olteniei  a reziliat contractul de închiriere pe care îl avea cu CN  "Elena Cuza" din Craiova din cauza neplății chiriei, cerând în instanţă recuperarea banilor. În momentul de față, cei peste 700 de elevi riscă să fie evacuați din școală.

 Clădirea din strada Mihai Viteazul nr. 2 din Craiova, unde învaţă o parte dintre elevii de la Colegiul Naţional "Elena Cuza", a intrat în posesia Mitropoliei în anul 2010, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 Pentru ca imobilul respectiv să rămână în folosinţa unităţii de învăţământ, s-a stabilit o chirie lunară de 8.800 de lei către Mitropolie, însă Consiliul Local Craiova, care este ordonator principal de credite, nu a plătit banii şi s-au acumulat datorii în valoare de 600.000 de lei.

 Din acest motiv, reprezentanţii Mitropoliei Olteniei au reziliat contractul cu unitatea de învăţământ şi cer în instanţă recuperarea banilor.

 "A existat un contract care nu s-a respectat şi din acest motiv am fost forţaţi să îl reziliem. Nu am recurs deocamdată la evacuarea imobilului, din respect pentru instituţie. Aşteptăm totuşi să ni se achite datoriile. Dacă nu vor da niciun semnal, vom începe să luăm şi hotărâri. În principiu, noi suntem deschişi la dialog, cu propuneri. Cert este că datoriile trebuie achitate. Oricine închiriază un spaţiu trebuie să primească banii conform contractului", a declarat Ioniţă Apostolache, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei .

 Conducerea Colegiul Naţional "Elena Cuza" a făcut adrese la Primăria Craiova pentru plata chiriei sau pentru găsirea altei soluţii în acest caz.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat că autorităţile nu au banii necesari pentru achitarea datoriei de 600.000 de lei către Mitropolia Oltenia, însă vor fi căutate soluţii pentru rezolvarea problemei, precizând că va încerca "să negocieze" cu reprezentanţii Mitropoliei, pentru a le oferi un alt spaţiu în schimbul clădirii unde îşi desfăşoară activitatea Colegiul "Elena Cuza".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel