Mitropolia Moldovei și Bucovinei, reacție după declarațiile lui Arafat: ”În esența ei, sărbătoarea nu este afectată”
Raed Arafat a anunțat în această seară că evenimentele religioase se vor desfășura cu pelerini din localitatea în care se organizează manifestarea. Accesul credincioșilor din alte localități va fi interzis.
În esența ei, sărbătoarea nu este afectată, Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc, au anunțat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, după întrunirea CNSU, scrie Mediafax.
„Am luat act de decizia autorităților. În esența ei, sărbătoarea nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași. Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iași să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei. De exemplu, pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune și le va aduce mângâiere. Cu siguranță pentru acești pelerini va veni și clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”, a declarat, luni seara, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu.
Credincioșii din alte localități nu vor avea acces
Organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase va fi permisă numai cu participarea oamenilor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Sărbătorile Iașului și manifestările legate de sărbătoarea Sfintei Parascheva trebuie gestionate „cu anumite rețineri”, declara recent ministrul Nelu Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News