”În urma întâlnirii de lucru cu reprezentanţii tuturor instituţiilor responsabile de ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţenilor - Prefectura Capitalei, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, Poliţia Locală, Jandarmeria, S.R.I., R.A.T.B., Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi reprezentanţi ai Direcţiilor din Primăria Capitalei cu atribuţii în acest domeniu - Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a aprobat solicitarea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza o manifestaţie de protest în Piaţa Victoriei, în data la 10 august 2018, la care sunt anunţate să participe 1 milion de persoane.
Coroborând prevederile legale şi informaţiile specifice deţinute de fiecare instituţie implicată, a rezultat că pentru desfăşurarea în deplină securitate a unui eveniment la care ar urma să participe un număr atât de mare de persoane este necesar ca zona anunţată iniţial să fie extinsă şi cu arterele adiacente, după cum urmează: Bd. Ana Ipătescu până la Piaţa Romană inclusiv, Bd. Aviatorilor, până la Piaţa Charles de Gaulle inclusiv, Bd. Kiseleff, până la Piaţa Arcului de Triumf, Bd. Titulescu până la intersecţia cu str. Dr. Felix, str. Buzeşti, până la intersecţia cu str. Dr. Polizu, Calea Victoriei, până la intersecţia cu Bd. Dacia. În funcţie de numărul real de participanţi, circulaţia în acest perimetru va fi restricţionată gradual”, se arată în comunicatul Primăriei București.
Mesajul Gabrielei Firea
Primarul General, Gabriela Firea: "Aşa cum am afirmat în repetate rânduri, nu avem nici cea mai mică intenţie de a obstrucţiona manifestările publice, singurele lucruri care ne preocupă fiind respectarea legii şi garantarea siguranţei atât pentru participanţii la miting, cât şi pentru cei care doar tranzitează zona. Transmitem organizatorului Protocolul aferent acestei manifestări şi suntem pregătiţi să asigurăm, în limita competenţelor noastre legale, buna desfăşurare a acesteia".
Reprezentantul diasporei nu a venit la întrevedere
”Menţionăm că organizatorul acestei manifestaţii, Dl. Emanuel Cioacă, preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, a anunţat printr-un e-mail, transmis în cursul zilei de azi Comisiei de avizare a solicitărilor de organizare a adunărilor publice, că nu poate lua parte la această şedinţă de lucru din cauza imposibilităţii de a reveni în ţară într-un timp atât de scurt, dar a menţionat că aşteaptă concluziile Comisiei şi documentele necesare pentru a le semna.
Reamintim faptul că, potrivit Legii 60/1991, organizatorul unei adunări publice are obligaţia să ia legătura, cu câteva zile înaintea evenimentului, cu Poliţia Capitalei, Brigada Rutieră, Poliţia Locală a Municipiului, Jandarmeria, IGSU, Serviciul de Ambulanţă, pentru a stabili concret, împreună cu autorităţile, detaliile tehnice legate de organizarea mitingului, în deplină siguranţă pentru participanţi, cât şi pentru bucureştenii care se vor afla în acel perimetru sau în zonele adiacente”, se mai arată în comunicatul Primăriei București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă