Uimitoarea tăbliță mesopotamiana aflata in British Museum din Londra, in care se fac referiri la Potop, a fost integral descifrata de asiriologul englez Irving Finkel.

Cele mai incitante descrieri se referă la construcția ambarcațiunii de către Atrahasis, un proto Noel, la indicațiile unei zeițe. Dimensiunile ambarcațiunii sugerate de zeița Eriki – 3600 m2 suprafața, 70 de metri diametru - au fost traduse de asiriologul englez Irving Finkel după efectuarea de lungi calcule de conversie pentru a transcrie unitățile de măsură. Zeița a sugerat și faptul că trebuie sa fie realizată din fibre din ramuri de palmier, corzile urmând să fie împletite în așa fel încât ambarcațiunea uriașă să aibă o formă rotundă.

Suprafața interioară trebuia să fie acoperită cu un suport din scânduri de lemn, iar podeaua să fie consolidată cu mii de cuie. Pe de altă parte, Atrahasis a amenajat spații delimitate pentru diversele specii de animale, în special pentru cele periculoase. În 20 dintre cele 60 de rânduri gravate pe tăbliță se făceau și recomandări legate de etanșeizarea asigurată de un strat gros de bitum. O indicație foarte precisă și foarte apropiată de pasajul biblic aferent se referea la faptul că animalele trebuiau să fie urcate două câte două pe arcă. Este pentru prima oară când o astfel de indicație apare pe o tabliță mesopotamiană. O altă indicație inedită: animalele îmbarcate trebuiau să aparțină doar speciilor sălbatice provenind din deșert, cele domestice fiind excluse.

Cu secole în urmă, un savant german, Athanase Kischer (1601-1680), a încercat să reconstituie lista animalelor. A identificat totalitatea speciilor de animale binecunoscute de pe pământ, din apă și, în urma calculelor, ținând cont de spațiul existent, a ajuns la concluzia că în ambarcațiune nu puteau încăpea decât aproximativ 50 de specii de mărime mijlocie și mare. Așadar, o parte infimă din cele repertoriate la acea vreme.

Toate versiunile au însa o temă comună: salvarea vieții în urma apocalipticului cataclism.

Oamenii de știință care au încercat să pătrundă în „culisele” acestui mit și să îl asocieze cu urme lăsate de Potop au evocat câteva fenomene care ar putea susține veridicitatea catastrofei. S-a făcut, de pildă, referire la faptul că în unele zone din sudul Irakului la mică adâncime există suprafețe întinse de pământ umed.

Citește și: Mitul Potopului. DESCOPERIRE ce poate oferi o EXPLICAȚIE cu privire la Arca lui Noe

 

Au încercat, deopotrivă, să afle ce eveniment de amploare a fost la originea creșterii rapide a nivelului Mării Negre în urmă cu 7500 de ani. În documente mesopotamiene și în Biblie este specificat faptul că arca a eșuat în vârful unui munte. În Geneză este numit Muntele Ararat, în Epopeea lui Ghilgameș este evocat Muntele Nisir din Iran, în Coran se vorbește despre Cudi Dagh din sudul Turciei, într-un text mesopotamian din mileniul al II-lea î.Hr. este descris un vârf uriaș, din zona lanțului muntos Urartu.

Cum se explică oare faptul că acest mit multimilenar se regăsește în tradițiile ebraice și în Biblie? Specialiștii au luat în considerare un eveniment cheie: perioada în care elita regatului lui Iuda a fost dusă în captivitate în Babylon, în anul 507 î.Hr. după invazia lui Nabucodonosor al II-lea. Unii dintre evreii deportați au învățat limba caldeenilor, au studiat în templul din Babylon și au lăsat în urma lor texte care s-au regăsit în Biblie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News