Potrivit Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic (INAH), este posibil ca aceste reprezentări să fi fost dedicate unei divinități solare antice. Cel mai puternic argument în sprijinul acestei teorii este tocmai felul în care au fost dispuse: „Datorită poziției sale la Tropicul Racului, între 20 și 23 iunie, se poate observa punctul maxim pe care Soarele îl atinge în ciclul său anual pe bolta cerească”, explică INAH într-un comunicat.

Joel Santos Ramírez investighează situl de ani de zile. Conform calculelor și observațiilor sale astronomice, se pare că din Las Labradas de Sinaloa „se poate observa la orizont, în timpul apusului, punctul maxim pe care Soarele îl atinge în ciclul său anual de la sud la nord”, explică specialistul.

Gravuri ciudate pe piatră

Potrivit cercetătorului de la INAH, figurile geometrice gravate pe pietre reprezintă, cel mai probabil, cele mai importante stele care pot fi observate pe bolta cerească. „În aspectul său spațial și geometric, ca centru, origine și loc de convergență; în aspectele sale naturale: ca lumină, foc, căldură, mișcare ondulatorie, și metafizice: ca obiect de contemplare, cult, adorație, exaltare și transformare”, detaliază specialistul instituției.

Ramírez și echipa sa de cercetători cred că acesta a fost un punct de referință calendaristic pentru oamenii care au proiectat Las Labradas, în Sinaloa, mai ales pentru că zilele din iunie sunt cele mai lungi din an. În această regiune a Mexicului, ele marchează începutul sezonului ploios, asociat în trecut cu fertilitatea și cu sfârșitul secetei. Este probabil că locuitorii precolumbieni din zonă au dorit să obțină favorurile elementelor naturale de bază pentru culturile lor. Din datarea efectuată de INAH, se crede că acest sit arheologic a fost folosit între anii 2500-1000 î.e.n., „deci reprezintă cel mai îndepărtat sit arheologic descoperit, până în prezent”, în nordul țării.

Şi în România există asemenea pietre-calendar care... cresc

La 35 de kilometri de Râmnicu Vâlcea există o “rezervaţie” de pietre despre care se spune că ar fi capabile să “crească” asemenea plantelor, atunci când intră în contact cu apa. Aceste pietre se numesc trovanţi şi se crede că erau folosite, în trecut, pentru "citirea" vremii. Trovanţii s-au format cu aproximativ 15 milioane de ani în urmă, şi mai sunt cunoscuţi sub denumirea de “Trovanţii de Costeşti”, deoarece se găsesc în comuna Costeşti, în apropiere de Râmnicu Vâlcea, în Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor. Având forme sferice sau elipsoidale, trovanţii sunt numiţi în termeni populari şi “balatruci” sau “pietre vii”, iar dimensiunea lor diferă de la câţiva centimetri până la 10 metri în diametru. În principiu, trovanţii sunt roci sedimentare rezultate din granule de nisip cimentate, care au o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă. Au tendinţa de a creşte spontan - din centru către periferie – dar viteza de depunere este de aproximativ 5 cm la fiecare 1.200 de ani.

Geologii sunt de părere că această creştere în volum a trovanţilor se datorează concentraţiei mari de săruri minerale care se găseşte în "amestecul" de gresie: o stratificare complexă a nisipului cimentat cu carbonat şi ape calcaroase. Atunci când apa de ploaie vine în contact cu substanţele chimice care îi formează, se generează o creştere bruscă a presiunii interne, declanşând "creşterea" caracteristică. Analizând o secţiune din trovant, se poate observa de fapt în interiorul său o serie de cercuri concentrice care amintesc de cele ale trunchiurilor de copaci. Altfel spus, trovanţii au un conţinut mare de săruri minerale care, în condiţii de umezeală, fac ca nisipul din compoziţia lor să se umfle.

În afară de cariera de nisip de pe partea stângă a şoselei ce leagă Râmnicu Vâlcea de Horezu, înainte de intrarea în satul Costeşti, unde pot fi văzuţi trovanţi de diferite forme, unii ajungând la o greutate de câteva tone, aceste formaţiuni mai pot fi întâlnite şi pe Dealul Feleacului lângă Cluj, în Munţii Buzăului la Ulmet, sau lângă Sibiu pe teritoriul satului Caşolţ, ori în Hunedoara la cariera de nisip de la Hăşdat etc. În România ar exista în total cam 12 zone în care pot fi întâlnite aceste formaţiuni uluitoare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News