Polițistul din Mureș, acuzat de provocarea intenționată de accidente rutiere, a fost plasat sub control judiciar
DNA a cerut arest preventiv, însă Tribunalul Mureș a respins această propunere. Decizia poate fi contestată.
Ofițerul de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, reținut de procurori pentru provocarea intenționată a unor accidente în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA, acesta și complicele său au fost plasați sub control judiciar, după ce Tribunalul Mureș a respins propunerea Direcției Naționale Anticorupție de arestare preventivă polițistului.
”În temeiul art. 227 alin. (1) Cod procedură penală respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Târgu Mureș de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații M.M. și M.M.V. (...). Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul M.M., pe o perioada de 60 de zile, începând cu data de 14 noiembrie 2024 ora 18:05 până la data de 12 ianuarie 2025”, se precizează pe portalul instanței.
Față de polițist au mai fost dispuse și o serie de interdicții, una fiind cea de a nu comunica cu inculpatul M.M.V., cu suspecții H.ZS., C.C., M.N.A., V.D.I., S.M.S.D., C.C.V. și G.D.A. și cu martorii din dosar.
Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpați și de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public.
Ce spune Direcția Națională Anticorupție
Conform unui comunicat de presă remis, joi, de DNA, procurorii anticorupție de la Târgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 noiembrie, a inculpatului Marius Manea, ofițer de poliție în cadrul IPJ Mureș, Poliția Municipiului Târgu-Mureș, Biroul Rutier, acuzat de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (4 infracțiuni); înșelăciune, fals intelectual, fals în declarații, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (toate săvârșite în forma autoratului, complicității sau participației improprii, în total 46 de infracțiuni).
Totodată, a fost reținut în acest dosar și M. M. V., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune (4 infracțiuni), fals în declarații (2 infracțiuni), complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni) și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
”În perioada 2021-2024, inculpatul Manea Marius ar fi desfășurat operațiuni de cumpărare-vânzare autovehicule și piese ale acestora (22 de situații), reprezentând acte de comerț în scopul obținerii de profit, incompatibile cu funcția, atribuția și însărcinarea pe care acesta le îndeplinea, în calitate de ofițer de poliție judiciară. Activitatea infracțională a inculpatului ar fi vizat cu preponderență cumpărarea de autoturisme din afara țării, pe care ulterior le vindea pe piața auto second-hand. Unele dintre aceste autoturisme ar fi fost folosite de inculpatul Manea Marius la provocarea intenționată de accidente rutiere, în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA. În majoritatea cazurilor, inculpatul Manea Marius ar fi beneficiat de sprijinul inculpatului M. M. V., precum și de sprijinul altor persoane”, se mai arată în comunicatul DNA.
Anchetatorii susțin că accidentele simulate ar fi avut loc în diferite orașe din România, între care Târgu Mureș, Brașov, Alba Iulia, Turda, dar și în Germania.
”Foloasele obținute de către inculpatul Manea Marius de pe urma dosarelor de daună aprobate de către societățile de asigurări sunt estimate, la acest moment procesual, la suma de 150.000 lei. Cu titlu de exemplu, în luna iunie 2023, inculpatul Manea Marius ar fi indus în eroare cu intenție, prin mijloace frauduloase, o societate de asigurări, cu ocazia instrumentării unui dosar de daună, declarând în mod neadevărat că tamponarea intenționată a autoturismului Audi A7 deținut de inculpat și un alt autoturism ar fi fost un eveniment neprevăzut. În urma acestor demersuri efectuate de către inculpat pentru a repara pe banii societății de asigurări diverse daune survenite în timp ale autoturismului mai sus menționat, societatea asiguratoare ar fi virat inculpatului suma de 33.140 de lei”, mai precizează DNA.
Totodată, în perioada iunie 2022 - iunie 2023, inculpatul ar fi folosit informații nedestinate publicității referitoare la datele personale ale unor persoane (pe numele cărora erau înmatriculate diverse autovehicule), informații pe care acesta le-ar fi obținut în virtutea funcției, prin verificarea bazelor de date, și pe care acesta le-ar fi divulgat unor persoane apropiate pentru desfășurarea de activități comerciale, spun procurorii.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Mureș și I.G.P.R. - Direcția de Operațiuni Speciale - Brigada de Operațiuni Speciale Târgu Mureș, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News