Data actualizării:
Data publicării:

MISTERUL Marii Piramide. Ce s-a ascuns până acum

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Secretela Marii Piramide nu au fost încă dezvăluite, din cauză că, odată făcute publice ar schimba perspectiva oamenilor cu privire la originea sa, potrivit efemeride.ro .

În acest moment, specialiștii  s-au pus de acord că Marea Piramidă a fost construită între anii 2.589 și 2.504 î. Hr, de către vechii egipteni. Cărțile de istorie ne învață că această magnifică construcție a avut rolul de mormânt pentru faraon. La prima vedere lucrurile sunt foarte simple, dar întreaga poveste se complică în momentul în care detaliile ies la iveală și sunt analizate minuțios.

În primul rând piramida a fost ridicată cu ajutorul a aproximativ 2.300.000 de blocuri de piatră, care cântăresc între 2 și 50 de tone. Mantaua exterioară a piramidei a fost „confecționată" din 144.000 de pietre, care au fost lustruite printr-o tehnică necunoscută încă omului modern. Precizia este una uimitoare și conform unor specialiști nici într-o 100 de ani nu o vom stăpâni.

Un alt fapt interesant, dar straniu în același timp, este fundația acestei construcții megalitice. Cei care au ridicat-o au gândit un sistem ieșit din comun, compus din niște mingi de piatră, care să confere mobilitate construcției și astfel să reziste oricărui cutremur.

[citeste si]

Nici mortarul folosit pentru a lipi blocurile de piatră nu și-a dezvăluit secretele. Nimeni nu poate spune care este compoziția sa și chiar dacă s-a încercat analizarea sa în laborator, nu s-a putut reproduce. Singurul fapt descoperit este că mortarul folosit pentru ridicarea piramidei este de circa 1000 de ori mai rezistent decât piatra.

Axul culoarului de acces la mormintele din piramida lui Keops este centrat pe Steaua Nordului cu o precizie incredibilă, de numai 4 minute a unghiului făcut în raport cu steaua Dragonului, care la vremea respectivă reprezenta nordul geografic. O altă curiozitate demnă de luat în serios este faptul că cele 4 laturi ale piramidei sunt poziționate perfect în cele patru puncte cardinale.

Cunoștințe avansate de matematică pentru constructorii piramidei

Dacă înmulțim înălțimea piramidei cu 1 miliard, aflăm cu mare exactitate distanța de la Pământ la Soare, adică 150 milioane de kilometri. Poate părea o coincidență, dar dacă împărțim perimetrul pătratului care formează baza piramidei lui Keops la înălțimea sa, atunci obținem un rezultat fascinant de 6,28, adică 2π (3,14). De aici putem deduce că cei care au construit această piramidă aveau cunoștințe avansate de matematică, cunoscând foarte bine cifra i. Această constantă a fost descoperită abia în anul 1670 de către omul modern.
Raportul dintre apotemă ( perpendiculară coborâtă din vârful piramidei până în laţurile ei) şi baza triunghiurilor care formează fetele piramidei este egal cu aproximativ 1, 1618, care nu este altceva decât faimosul număr de aur Φ. Valoarea acestui număr a ost cunoscută la câteva milenii după ce Marea Piramidă a fost ridicată.

Greutatea piramidei este estimată la 5,955,000 tone. Aceasta înmulțită cu 10 ^ 8 oferă o estimare rezonabilă a masei Pământului.

Cea mai interesantă caracteristică a piramidei lui Keops este că ea are 8 laturi și nu 4 cum crede toată lumea. Laturile sunt ușor concave și este singura piramidă care a fost construită în acest fel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel