De altfel, toate ţările care aveau militari detaşaţi în Irak au recurs la această măsură, una considerată temporară. Jurnalistul Radu Tudor a comentat informaţia, la Antena 3.
"În urma deciziilor de ieri din consiliul Nord Atlantic, secretarul general al NATO a anunţat că alianţa îşi suspendă misiunea de pregătire a armatei irakiene. Drept pentru care cei 14 militari români care se aflau în Irak au părăsit deja teritoriul, asta şi în baza rezoluţiei Parlamentului irakian care prevede ca trupele alianţei să părăsească teritoriul. Cred că este o decizie înţeleaptă, rapid implementată de ministrul Nicolae Ciucă care ştie foarte bine situaţia reală. Asta îi pune la adăpost pe militarii noştri şi până nu se va aplana situaţia din Orientul Mijlociu, România nu va reveni cu militarii români care îi instruiau pe irakieni în cadrul misiunii NATO", a spus jurnalistul.
SUA, indecisă
"Prezenţa militară americană are la bază un acord bilateral între SUA şi Irak, iar neînţelegerile din interiorul administraţiei americane vizează exact acest angajament. Din păcate, deciziile sunt contradictorii. Preşedintele Trump a spus că ar putea lua în calcul retragerea, şeful Pentagonului a dezminţit total orice dezangajare militară din Irak pentru că ţara ar putea fi aruncată în haos", a mai spus Radu Tudor.
Ce se întâmplă cu românii din Orientul Mijlociu
"Trebuie să luăm în calcul avertismentele lansate pentru românii din întregul Orient Mijlociu. Chiar dacă sunt ţări care nu sunt implicate în conflict, faptul că avem cetăţeni români în Irak, Iran, etc trebuie să ne facă atenţi. Mai ales că statul român a mai întreprins misiuni pentru scoaterea din zone de conflict a cetăţenilor români care nu au acordat atenţie avertismentelor. Vorbim de Siria, spre exemplu. Cred că cei care se află pe teritoriul Irakului şi Iranului să părăsească teritoriul acestor ţări ca să nu ajungem în situaţia în care să intervenim cu armata pentru a-i scoate din aceste ţări", a completat jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva